Antena 3 CNN Economic Noi date despre avaria din sistemul național de energie, care a provocat panică la Ploiești. Cât de gravă este situația

Noi date despre avaria din sistemul național de energie, care a provocat panică la Ploiești. Cât de gravă este situația

Gina Vacariu
2 minute de citit Publicat la 12:14 04 Apr 2025 Modificat la 12:14 04 Apr 2025
Două rafinării din Prahova au fost afectate de incidentul din sistemul energetic național. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă: Getty Images

Apar noi informaţii despre avaria majoră în sistemul naţional de energie, care a provocat perturbări mari în mai multe zone din ţară. La Ploieşti, rafinăria Lukoil a fost nevoită să-şi oprească activitatea total după căderea de tensiune şi să elimine în atmosferă toate gazele din instalaţie. Chiar dacă instituţiile implicate confirmă această cădere de tensiune, ministrul Energiei susţine că rafinăria a fost tot timpul alimentată cu energie.

Este vorba despre două incidente separate. 

Pe de o parte, ce s-a întâmplat la rafinăria Lukoil ar fi fost o problemă internă, conform unor surse consultate de Antena 3 CNN. De aceea rafinăria Lukoil nu a mai fost alimentată timp de aproape o oră cu energie electrică. Deci, a fost o problemă locală în rafinăria Lukoil. A fost restabilită apoi conexiunea la energia electrică în aproximativ 40 de minute. Însă, pentru perioada aceasta în care nu a fost energie electrică din cauza unui incident intern, rafinăria nu a mai funcționat. Gazele de instalație au fost dirijate, conform procedurilor. 

În aceeași zi s-a mai întâmplat un incident și la Petrobrazi, la rafinăria Petrom. Și acolo au fost probleme cu tensiunea, conform informațiilor Antena 3 CNN. Cu toate că cei de la Transelectrica au negat că ar fi fost o problemă la alimentarea cu energie electrică, se pare că acolo ar fi fost problema - la Transelectrica. Problema a fost rezolvată, acea rafinărie a fost repusă și ea în funcțiune.

Deci au fost două chestiuni separate: una internă la rafinăria Lukoil și una care ar fi fost cauzată de sistemul Transelectrica în ceea ce privește rafinăria Petrobrazi.

Întrebat despre aceste situații, ministrul Energiei, Sebastian Burduja a spus că n-a fost o problemă de rețea. "Cauza identificată este o variație de tensiune, nu o cădere a tensiunii în rețea. Se poate să fi fost cauzată de un echipament din stația respectivă sau o altă cauză punctuală. Astfel de incidente se pot întâmpla oricând. Nu vorbim de o pană de curent sau de o pană generalizată. Au fost variații de tensiune și se investighează incidentul", a spus Burduja. 

El a respins speculațiile că problema cu alimentarea electrică la rafinării ar fi fost rezultatul unui atac asupra sistemului energetic național.

Iată că ies la iveală totuși, niște probleme ale Transelectrica. Transelectrica a negat atunci că ar fi avut o problemă. 

La acel moment, toată lumea s-a întrebat dacă a fost o problemă de securitate energetică.

Garda de Mediu Prahova a postat un comunicat pe pagina sa de Facebook în care invocă drept cauză a situației de la rafinărie "o cădere totală" în sistemul național de distribuție a energiei electrice.

 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole