Antena 3 CNN Actualitate Noi detalii despre accidentul mortal din Argeș, în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chițoiu

Noi detalii despre accidentul mortal din Argeș, în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chițoiu

Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost adus, joi seara, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând un traumatism toracic suferit în urma unui accident rutier.

Surse din anchetă susțin că secretarul general ALDE ar fi intras pe contrasens din neatenție, în plus, mai mulți martori confirmă acest lucru.

De altfel, Daniel Chițoiu imediat după accident ar fi declarat că celălalt șofer ar fi ajuns pe constrasens în fața sa.

Acesta va rămâne internat în unitatea medicală, în prezent efectuându-i-se investigaţii medicale. În urma accidentului a fost deschis dosar penal pentru uciderea din culpă. Cauzele precise vor fi stabilite de o expertiză.

Fostul ministru Daniel Chiţoiu, secretar general al ALDE, a fost implicat, joi, în accidentul rutier petrecut pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş.  Două persoane au murit joi în accidentul rutier petrecut pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş, în care, conform unor surse.

Citește Și Fostul ministru Daniel Chițoiu, implicat într-un accident grav pe DN7: Două persoane, soț și soție, au decedat

 

 

Subiecte în articol: Daniel Chitoiu accident
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro