Antena 3 CNN Externe Nou atentat sinucigaș. Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un kamikaze şi-a declanşat centura cu explozivi

Nou atentat sinucigaș. Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un kamikaze şi-a declanşat centura cu explozivi

Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 15 au fost rănite joi seară într-un atentat sinucigaş comis la o oră de vârf într-o piaţă din estul capitalei irakiene, au făcut cunoscut surse din cadrul serviciilor de securitate şi de sănătate, notează AFP. 

"Un kamikaze şi-a declanşat centura cu explozivi în apropierea magazinelor din piaţa foarte frecventată Jamila" în cartierul şiit Sadr City, a declarat pentru AFP un ofiţer de poliţie sub acoperirea anonimatului. 

Atentatul a făcut opt morţi şi 15 răniţi, a precizat el, un bilanţ confirmat de o sursă de la spitalul Al-Kindi. 

Atacul a avut loc la ora 21.00 (18.00 GMT), oră de vârf după cina de ruptură a postului de Ramadan. 

Atentatul nu a fost revendicat deocamdată. 

Devastat de ani de conflicte şi violenţe, Irakul a anunţat în decembrie 2017 "sfârşitul războiului" împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI), alungat din toate zonele urbane şi populate pe care le controla din 2014 în Irak. 

Gruparea ultraradicală păstrează, totuşi, câteva celule clandestine, în special în zonele muntoase sau deşertice, precum şi de-a lungul frontierei puţin păzite cu Siria. SI a revendicat mai multe atentate sângeroase în Irak. 

În noiembrie 2018, atacuri cu explozivi au vizat diferite cartiere din Bagdad, iar explozia unei maşini capcană a ucis trei persoane la Mosul, cel mai mare oraş din nordul ţării.

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Se apropie ciclonul! ANM: ”Atenție! Vor fi fenomene intense"