Specialiștii avertizează că apa Mării Negre, care e tot mai caldă, favorizează înmulțirea unei bacterii periculoase care provoacă afecțiuni digestive, mai ales copiilor. Infecția se poate transmite inclusiv prin consumul de fructe de mare insuficient gătite.
Este vorba despre vibrio, o bacterie care se dezvoltă în ape calde, în ape sărate sau ușor sărate, mai ales în condiții de temperatură extrem de ridicate. Poate provoca infecții grave la oameni. În ultimii ani, din cauza schimbărilor climatice și a încălzirii apei din Marea Neagră, aceste bacterii au început să fie identificate tot mai des în această zonă.
Marea Baltică și Marea Nordului sunt, de asemenea, zone cu risc, iar în aceste condiții, consumul de fructe de mare din aceste surse poate fi dăunător.
Chiar și o baie în mare poate deveni sursă de îmbolnăvire cu această bacterie. Și asta pentru că infecția poate să fie luată fie prin contactul direct al pielii cu apa contaminată din cauza unor tăieturi, zgârieturi sau răni deschise, fie prin consumul de fructe de mare crude sau insuficient preparate termic.
Infecțiile cu vibrio rămân în continuare rare în România, însă riscul este în creștere pe fondul schimbărilor climatice și al intensificării activității turistice. Este important așadar ca turiștii să fie vigilenți și să respecte recomandările de siguranță impuse, astfel încât vacanța să nu le fie afectată.
De altfel, specialiști monitorizează permanent prezența bacteriilor în apele costiere, în special în zonele cu trafic turistic