British Museum vrea să strângă fonduri în valoare de 3,5 milioane de lire sterline pentru a salva un pandantiv de aur care i-a aparținut regelui Henric al VIII-lea al Angliei (1509-1547), legat de mariajul său eșuat cu Caterina de Aragon, prima sa soție (1509-1533), relatează BBC.
Pandantivul cu lanț în formă de inimă a fost descoperit în Warwickshire de un căutător de metale, în anul 2019. Bijuteria este decorată cu trandafirul emblematic al dinastiei Tudorilor și o tufă de rodii, simbolul personal al Caterinei de Aragon.
Muzeul din Londra a anunțat că intenționează să valorifice șansa de a obține acest pandantiv înainte ca el să fie cumpărat de un colecționar privat. Un purtător de cuvânt a declarat că fondurile trebuie strânse până în aprilie 2026 și că va fi nevoie de ajutorul publicului pentru a strânge această sumă.
Nicholas Cullinan, director al muzeului londonez, a declarat - „Inima Tudorilor este poate cel mai incredibil artefact al istoriei engleze decoperit vreodată.
Sprijinul public va asigura că această comoară unică și frumoasă va ajunge la națiune, pentru ca oamenii să se bucure de ea și în generațiile viitoare”.
Conform cercetărilor făcute de muzeu, artefactul de aur de 24 de carate ar fi fost creat în 1518, pentru un turnir din luna octombrie a acelui an, organizat în onoarea logodnei prințesei Maria (viitoarea regină Maria I a Angliei; 1553-1558).
Henric al VIII-lea comanda des realizarea de astfel de bijuterii de aur pentru evenimente importante și pentru ocazii de stat. Bijuteriile erau purtate pe perioadă scurtă de cei de la curtea sa pentru a da impresia bogăției și splendorii.
Pandantivul unește emblema dinastiei Tudor – trandafirul roșu și alb unit al dinastiilor de Lancaster și York – și tufișul de rodii emblematic pentru Caterina de Aragon. Este de asemenea inscripționat cu cuvântul „Tousiours” – în franceza veche – „Pentru Vecie”.
După ce a fost descoperit într-un câmp din Warwickshire, pandantivul a fost declarat autorităților pe baza Legii Comorilor din 1996, care dă oportunitatea muzeelor și galeriilor din Anglia să cumpere artefacte istorice și să le afișeze pentru turiști.
Simon Fourmy, directorul executiv al Julia Rausing Trust a anunțat că va susține efortul de achiziționare a pandantivului.
„Acest pandantiv remarcabil face cunoscută istoria unui mariaj regal și ne îmbogățește înțelegerea societății Tudorilor”, a transmis trustul.
Campania publică a fost deja deschisă, iar obiectul va fi expus la muzeu până în aprilie 2026.