Antena 3 CNN Life Știinţă O companie europeană a atras 450 de milioane de dolari pentru capsula sa spațială reutilizabilă

O companie europeană a atras 450 de milioane de dolari pentru capsula sa spațială reutilizabilă

A.N.
2 minute de citit Publicat la 17:45 08 Sep 2026 Modificat la 17:45 08 Sep 2026
sursa foto: Instagram / The Exploration Company

The Exploration Company (TEC), o firmă care lucrează la o capsulă spațială reutilizabilă, a strâns 450 de milioane de dolari – o sumă-record pentru o companie matură din industria spațială europeană. Anunțul a fost făcut marți de reprezentanții companiei, cu o zi înaintea Summitului internațional privind spațiul, programat la Paris, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cu această rundă, totalul fondurilor adunate de TEC de la înființare ajunge la aproximativ 680 de milioane de dolari. Banii vor merge spre continuarea dezvoltării vehiculului Nyx – o capsulă compatibilă cu orice lansator, gândită să ducă provizii și echipamente către stațiile spațiale și apoi să aducă înapoi pe Pământ diverse materiale.

„Chiar înainte de Summitul internaţional privind spaţiul de la Paris, The Exploration Company şi-a asigurat cea mai importantă Serie C obţinută vreodată de o companie spaţială europeană. Ambiţiile transformatoare ale TEC şi excelenţa sa în execuţie, stimulate de motorul franco-german, sunt o sursă de inspiraţie pentru companiile spaţiale pe care noi le construim împreună în Europa”, a transmis Emmanuel Macron, președintele Franței, într-un comunicat.

Termenul „Serie C” se referă la a treia rundă de finanțare, adresată firmelor deja bine dezvoltate, care vor să facă saltul spre producția la scară largă.

Fondurile vor grăbi și lucrul la motorul Storm, alimentat cu oxigen lichid și biometan, proiectat pentru a propulsa un viitor lansator greu european reutilizabil.

TEC a fost fondată de Helene Huby, fostă directoare la Airbus Defence and Space, și numără peste 350 de angajați în Europa, Statele Unite și Emiratele Arabe Unite. Compania a strâns deja contracte și angajamente de peste 2 miliarde de dolari de la clienți din sectorul public și privat.

Huby, directorul general al TEC, este trimisul special al lui Emmanuel Macron la Summitul internațional privind spațiul, care are loc la Paris miercuri și joi.

Reuniunea vine într-un moment în care Europa caută să-și întărească autonomia în domeniul spațial, confruntată cu dominația companiilor americane pe segmentul rachetelor lansatoare, al constelațiilor de sateliți și al serviciilor de pe orbita terestră.

„Toată lumea de pe Pământ depinde de infrastructuri spaţiale şi, cu toate acestea, capacitatea de a ajunge pe orbită, de a reaproviziona şi de a reveni la sol rămâne încă rară”, a spus ea, citată în același comunicat.

Cu banii obținuți, capsula Nyx urmează să se cupleze la Stația Spațială Internațională (ISS) și apoi să revină pe Pământ – o etapă menită să demonstreze că vehiculul european poate realiza un transport orbital dus-întors.

Runda de finanțare a fost coordonată de fondurile americane și europene Bessemer Venture Partners, Atomico și Scaleup Europe Fund, alături de mai mulți investitori care susțineau deja compania.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole