Antena 3 CNN Actualitate Inedit O elevă a fost scoasă de şerifi de la ceremonia de absolvire. Motivul este uluitor

O elevă a fost scoasă de şerifi de la ceremonia de absolvire. Motivul este uluitor

Întâmplare incredibilă petrecută în California. O elevă de culoare din Sacramento a dezvăluit că a fost scoasă cu forţa de la petrecerea de absolvire a liceului.

Nyree Holmes îşi alesese pentru ceremonie o ţinută inedită, dorind să poarte ceva care să reprezinte cultura tradiţională a strămoşilor ei. A optat pentru kente, veşmânt ghanez din mătase şi bumbac.

„Îmi doream să arăt că sunt mândră de cine sunt şi că, în calitate de descendent al sclavilor, reprezint Africa şi pe strămoşii mei”, a declarat tânăra americancă de 18 ani.

Holmes susţine însă că un director al liceului Cosumnes Oaks din Elk Grove a acuzat-o că a încălcat regulamentul privind ţinuta de la ceremonia de absolvire.

Totuşi, tânăra a urcat pe scenă, a dat mâna cu directoarea principală, Maria Osborne, după care trei ajutoare de şerif au înconjurat-o şi au escortat-o până în afara liceului.

Unuia i s-a făcut milă de ea şi a dus-o înapoi pentru a-şi primi diploma, dar apoi a scos-o din şcoală. Maria Osborne spune că le-a cerut deja scuze părinţilor fetei pentru incident şi că se va întâlni şi cu ea, curând.

 

Subiecte în articol: eleva
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște