O mamă din Australia a născut cvadrupleți identici, după o sarcină cu „risc extrem de ridicat”, relatează BBC. Toți cei patru bebeluși sunt sănătoși. Copiii au fost concepuți natural, iar mama a reușit să ducă sarcina până la aproape 29 de săptămâni. Părinții, care mai au patru copii acasă, au început o strângere de fonduri online pentru a cumpăra o dubă cu 10 locuri pentru momentul în care bebelușii vor fi externați.
Copiii s-au născut prin cezariană, la 28 de săptămâni și patru zile la data de 14 iulie, la un spital din Herston, Australia. Bebelușii au fost concepuți natural, o raritate, și au fost cvadrupleți monozigoți, adică un singur ovul fertilizat s-a divizat în patru embrioni. Părinții, care mai au patru copii acasă, au fost „extrem de surprinși” când li s-a spus că vor mai avea încă patru fete.
Nu doar că cvadrupleții identici sunt extrem de rari, „un caz la 15 milioane de sarcini”, dar faptul că au împărțit aceeași placentă este ceva „ce nu s-a mai auzit”, a precizat doctorul Alexa Bendall, cea care a monitorizat sarcina și a adus bebelușii pe lume.
Bendall, doctor-specialist în medicină materno-fetală și obstetriciană, a spus că o astfel de sarcină prezintă un risc foarte ridicat, iar Jenitar Na’amoana, mama fetelor, s-a internat la 25 de săptămâni de sarcină pentru a putea fi monitorizată constant.
„Întotdeauna am spus că dacă va ajunge la 28 de săptămâni, rezultatul va fi unul bun. Așa că faptul că patru bebeluși frumoși și sănătoși s-au născut la 28 de săptămâni și patru zile este incredibil și suntem foarte fericiți că am putut asista. Jenitar a gestionat totul cu calm din prima zi și a reușit cumva să evite orice complicație și risc atât pentru ea, cât și pentru bebelușii ei”, a spus Bendall.
Fetițele au fost numite Emily, Harriet, Catherine și...Alexa, în onoarea doctoriței care le-a adus pe lume. Bendall a descris decizia părinților drept „un omagiu frumos”.
Bebelușii vor rămâne la secția de terapie intensivă neonatală până când vor ajunge la termen și „în prezent se dezvoltă foarte bine”.
Fetițele mai au patru frați și surori, cu vârste între un an și 10 ani. Mama lor a lansat recent o campanie de strângere de fonduri online pentru a ajuta la cumpărarea unei dube cu cel puțin 10 locuri.
„Miracolele noastre au venit pe lume în siguranță și, deși inimile noastre sunt pline de recunoștință, realitatea de a avea grijă de patru nou-născuți în același timp a adus provocări pe care nu ni le-am fi putut imagina niciodată”, a scris Na'amoana pe pagina de donații, unde s-au strâns deja aproximativ 37.000 de dolari australieni.