Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › O femeie care livrează pizza a primit o donație de 76.000 de dolari după ce a încurcat comanda și a explicat de ce s-a întâmplat asta

O femeie care livrează pizza a primit o donație de 76.000 de dolari după ce a încurcat comanda și a explicat de ce s-a întâmplat asta

D.C.
2 minute de citit Publicat la 17:43 12 Noi 2026 Modificat la 17:58 12 Noi 2026
Suzannei Metcalf a explicat de ce a greșit comanda și și-a cerut scuze FOTO: neal.seiwert

Peste 76.000 de dolari au fost strânși pentru o femeie din Colorado, SUA, care lucrează ca livratoare de pizza, în timp ce are grijă de mama ei de 82 de ani.

Campania de strângere de fonduri a fost inițiată după ce o familie căreia femeia îi livrase o comandă a aflat care este situația ei și a decis să o ajute, potrivit Good News Network.

Situația Suzannei Metcalf a ajuns în atenția publicului după ce ea a ajuns în fața ușii pastorului Neal Seiwert, în orașul Castle Rock, din statul Colorado.

Femeia ajunsese cu o comandă de pizza greșită și și-a cerut scuze. Le-a spus că va trebui să se întoarcă pentru a aduce comanda corectă și a pus greșeala pe seama vârstei sale înaintate.

Familia a ales însă să nu se concentreze asupra încurcăturii legate de livrare, iar soția pastorului și fiicele lui au ieși în fața ușii ca să se roage pentru Metcalf. În timpul rugăciunii, și-au pus mâinile pe umerii femeii. Întregul moment a fost surprins de camera video a soneriei de la intrare.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Neal Seiwert (@neal.seiwert)

Ulterior, înregistrarea a fost distribuită online de Seiwert și a ajuns la milioane de persoane. Popularitatea videoclipului a atras atenția asupra situației dificile în care se află Metcalf, în special asupra responsabilităților pe care le are în afara jobului.

Femeia lucrează ca livratoare, având în același timp responsabilitatea de a-și îngriji permanent mama, în vârstă de 82 de ani. Printre îndatoririle sale se numără asigurarea îngrijirii zilnice a mamei, gestionarea nevoilor medicale ale acesteia, precum și acoperirea cheltuielilor casei.

După ce au aflat mai multe despre situația ei, membrii familiei Seiwert au decis să o sprijine și dincolo de rugăciunea pe care o rostiseră împreună.

Familia a lansat o campanie de strângere de fonduri cu acordul lui Metcalf

După ce videoclipul a atras atenția unui public numeros, familia Seiwert a reușit să o găsească pe Metcalf. Ulterior, membrii familiei au discutat cu ea despre posibilitatea lansării unei campanii de strângere de fonduri și au primit acordul acesteia.

Pagina campaniei de pe platforma GoFundMe o descria pe Metcalf drept o femeie care, de-a lungul anilor, i-a pus întotdeauna pe ceilalți pe primul loc.

Familia a stabilit inițial un obiectiv de 10.000 de dolari, în speranța că îi va putea oferi un ajutor financiar, în timp ce aceasta continuă să aibă grijă de mama sa.

Cu toate acestea, donațiile au continuat să sosească, depășind cu mult suma propusă inițial. În ultimul an, peste 2.600 de persoane au contribuit la campanie. Suma totală strânsă a depășit acum 76.000 de dolari.

Reacția impresionantă a donatorilor a venit după ce imaginile surprinse de camera video a soneriei au fost distribuite pe rețelele sociale.

 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole