Antena 3 CNN Actualitate Inedit O femeie și-a ucis prietenul sub ochii fiicei, apoi și-a băut liniștită cafeaua și a fumat

O femeie și-a ucis prietenul sub ochii fiicei, apoi și-a băut liniștită cafeaua și a fumat

Natalia, în vârstă de 45 de ani, din Ucraina, este acuzată că l-a înjunghiat cu mai multe lovituri de cuțit pe prietenul ei, după care i-a mutilat trupul chiar în fața fiicei sale de 16 ani.

Când au ajuns la locul crimei, polițiștii au fost îngroziți de detașarea femeii, plină de sânge, care se relaxa fumând țigări și bându-și cafeaua.

Femeia l-ar fi înjunghiat de mai multe ori pe Vasily, în vârstă de 60 de ani, cu un cuțit de bucătărie, după care l-a lovit cu o coadă de topor până nu a mai respirat. Potrivit presei locale, crima s-a produs în fața fiicei sale de 16 ani, care a fost plasată într-un orfelinat și primește consiliere.

Trupul mutilat al bărbatului a fost descoperit luni, lângă casa femeii din satul Loboikivka, centrul Ucrainei.

Cei doi se pare că ar fi consumat alcool toată noaptea, după care au avut o ceartă, despre care femeia nu-și mai amintește de la ce a pornit. Apoi, tot ea a sunat la poliție.

Când au ajuns la fața locului, ofițerii au fost șocați să o vadă pe Natalia, acoperită de sânge, în pragul casei, în timp ce își făcea ritualul de dimineață, savurându-și cafeaua și fumând. Ea le-a povestit polițiștilor, extrem de calmă, toate detaliile oribilei crime.

Potrivit martorilor, toată curtea era plină de sânge, iar corpul bărbatului era mutilat. Femeia i-ar fi umplut gura cu pâine pentru a atenua urletele bărbatului și chiar a încercat să-l scalpeze când acesta era încă viu.

Subiecte în articol: Ucraina
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai