Antena 3 CNN Externe Mapamond O moldoveancă şi un italian care au înființat o sectă religioasă în Perugia au ajuns după gratii

O moldoveancă şi un italian care au înființat o sectă religioasă în Perugia au ajuns după gratii

N.B.
2 minute de citit Publicat la 15:55 03 Apr 2026 Modificat la 16:07 03 Apr 2026
După ce cazul a fost prezentat într-o anchetă juranlistică, în emisiunea „Far West” din Italia, polițiștii i-au arestat pe principalii doi suspecţi. Sursă foto: Getty Images

​Tatiana Ionel, o femeie din Republica Moldova, și Alfredo Mangone, un cetățean italian, au fost arestați în urma unei anchete a procurorilor din Perugia, în Italia, care vizează o presupusă grupare prezentată ca asociație spirituală, dar pe care anchetatorii o descriu drept una dintre cele mai periculoase secte cripto-creștine din Italia.

Alfredo Mangone se autointitula „războinic al luminii”, în timp ce partenera sa, Tatiana Ionel, care a fost și ea arestată, spun că ei „nu sunt oameni”, sunt „aproape de Dumnezeu” și sunt ei înșiși „divinități ”, relatează Il Messaggero. Bărbatul îşi alesese numele sfânt de Kaar Yampui, iar femeia îşi spunea Mamas Nua Janua. 

Procurorii susțin că, în spatele asociației „Conoscenza è libertà” (Cunoaștere și Libertate), ar fi funcționat o presupusă asociație care săvârşea diverse infracţiuni. Fundaţia funcţiona într-o casă aflată pe câmpurile dintre localitățile Pietralunga și Apecchio, imobil care, conform acuzațiilor, a fost cumpărat și renovat cu banii și munca adepților.

După ce cazul a fost prezentat într-o anchetă jurnalistică, în emisiunea „Far West”, polițiștii din Perugia au intervenit, iar cei doi consideraţi principalii suspecţi au fost arestaţi şi au ajuns în fața judecătorului, dar au refuzat să dea declaraţii.

Un fost adept i-a povestit jurnalistului Carmine Gazzanni în cadrul reportajului: „Dacă cineva era în doliu, nici măcar nu îi permiteau să meargă la înmormântare, ca să nu se contamineze. Te fac să trăiești într-o stare de puternică supunere.” Același martor a mai spus și că se plăteau sume foarte mari, „pentru că, cu cât donai mai mult, cu atât avansai mai mult în spirit”.

Reportajul a relatat şi momentul în care o tânără şi-a luat rămas bun de la părinţii pe care i-a abandonat și le-a spus că nu-și vor mai vorbi niciodată.

În dosar apar și acuzații privind ritualuri prezentate ca etape necesare pentru „purificare” sau pentru atingerea unui nivel spiritual superior. Este vorba despre simulări de înmormântare în gropi, acoperite cu lemne și frunze, obligația de a întreține relații intime cu alte persoane pentru a nu mânia spiritele și consumul unor băuturi ori poțiuni cu fluide corporale.

Într-o filmare realizată sub acoperire de către jurnalişti, în timpul unei ședințe li s-ar fi spus participanților că „Cristos va putea să se nască în ei”. Un adept a povestit că printre lichidele distribuite s-ar fi aflat inclusiv substanțe care conțineau lichidul seminal al liderului.

Anchetatorii mai susțin că adepții erau împinși să rupă orice legături cu rudele și cu prietenii considerați obstacole pentru parcursul spiritual și că li se vorbea despre „repercusiuni spirituale foarte grave” dacă nu respectau indicațiile şi regulile primite. În unele cazuri, ar fi fost invocate „consecințe negative din partea spiritelor pentru șapte generații”.

Prezenţi în instanţă, cei doi suspecţi au cerut să fie eliberaţi, dar judecătorul a decis arestarea lor preventivă pentru mai multe infracţiuni precum conspirație criminală, fraudă, extorcare și agresiune sexuală.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole