Antena 3 CNN Externe Mapamond O monedă din Troia antică, descoperită întâmplător de un copil, la Berlin

O monedă din Troia antică, descoperită întâmplător de un copil, la Berlin

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 09:00 25 Apr 2026 Modificat la 09:00 25 Apr 2026
Piesa datează din perioada elenistică. Foto: Profimedia Images

Un adolescent de 13 ani a făcut o descoperire rară în Berlin. Copilul a găsit o monedă veche de peste 2.300 de ani, provenită din orașul antic Troia, situat în actuala Turcie. Aceasta este prima astfel de descoperire de origine greacă antică în capitala Germaniei, iar specialiștii spun că ar putea oferi indicii importante despre legături mai puțin cunoscute între lumea greacă și nordul Europei, scrie DW.

Băiatul a găsit moneda în cartierul Spandau, iar curiozitatea lui a dus la analizarea obiectului de către experți. Inițial, a dus moneda împreună cu profesorul său la un laborator de arheologie din Berlin, unde cercetătorii au realizat rapid că este vorba despre ceva valoros. Moneda a fost apoi studiată de mai mulți specialiști, iar în final s-a confirmat că provine din Troia.

Pe monedă apare zeița Atena

Piesa datează din perioada elenistică (aproximativ între anii 281 și 261 î.Hr.) și are simboluri specifice Greciei antice: pe una dintre fețe apare zeița Atena cu un coif de război, iar pe cealaltă este reprezentată tot Atena, cu o suliță și un fus. Moneda este mică, având doar 7 grame și are aproximativ 12 milimetri diametru.

Descoperirea este cu atât mai interesantă cu cât legăturile dintre nordul Europei și lumea greacă antică sunt foarte puțin documentate. Spre deosebire de relațiile cu romanii, despre care există multe dovezi, grecii antici au lăsat puține informații despre populațiile din această zonă, pe care le considerau „barbare”. În același timp, locuitorii din acea perioadă nu aveau obiceiul de a scrie, așa că astfel de obiecte sunt esențiale pentru a înțelege trecutul.

Locul unde a fost găsită moneda era deja cunoscut arheologilor. De-a lungul timpului, acolo au mai fost descoperite fragmente ceramice, obiecte din epoca slavă și chiar oase umane arse, ceea ce sugerează că zona a fost folosită ca loc de înmormântare încă din epoca fierului.

Cum a ajuns exact o monedă din Troia în Germania rămâne un mister

Specialiștii cred că moneda ar fi putut ajunge acolo ca obiect personal sau chiar ca „dar funerar”, adică un obiect îngropat alături de o persoană decedată. Totuși, cum a ajuns exact o monedă din Troia în Germania rămâne un mister.

Există ipoteze că astfel de obiecte ar fi putut circula prin rute comerciale sau ar fi fost aduse de oameni care au călătorit pe distanțe lungi. Un exemplu cunoscut este exploratorul grec Pytheas, care, în jurul anului 330 î.Hr., ar fi ajuns până în nordul Europei și chiar în apropierea Cercului Polar.

Chiar și așa, povestea exactă a monedei descoperite la Berlin rămâne necunoscută. După cum spun arheologii, dacă ar putea vorbi, ar avea cu siguranță o istorie fascinantă de spus.

Etichete: Berlin moneda
Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole