O navă a fost lovită de o dronă în apropierea localității Sf. Gheorghe, în apele teritoriale ale României, arată surse Antena 3 CNN.
Incidentul a avut loc vineri seară, la 6,8 mile marine nord-est de Sfântu Gheorghe. Nava lovită este cargoul Larissa. Impactul cu drona a fost raportat la ora 21,40.
Comandantul navei a transmis autorităților navale de la Sulina că niciun marinar nu a fost rănit, impactul nefiind urmat de incendiu. Drona ar fi distrus doar macaraua de marfă a cargoului.
Larissa 1 se îndrepta spre rada portului Sulina, urmând să ajungă in Ucraina.
Știrea se actualizează pe măsură ce apar informații noi.