Drama unei femei care a ajuns, fără voia sa, administrator la 7 firme anchetate. I se promisese ajutor medical pentru fiica ei
Publicat acum 3 ore si 50 minute
Numele lui Gabriel Oprea este vehiculat într-un nou dosar penal, disjuns din cel în care este vizat fostul edil Nicolae Onțanu.
Onțanu este acuzat de procurori că a primit mită un teren, pe care i l-a dat avocatei Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea. Acesta ar fi ajuns apoi chiar la Oprea și, într-un final, a fost donat fiicei lui, anunţă psnews.ro.
Procurorii DNA vor acum să afle dacă fostul vicepremier a fost implicat în acest proces și dacă s-au spălat bani prin intermediul acestei afaceri.
Fostul Ministru de Interne mai are două dosare penale pentru abuz în serviciu.