„La început, ideea chiar a sunat a nebunie”. Cum încearcă niște oameni de știință să refacă gheața din Arctica
Publicat acum 14 ore si 24 minute
Arheologii cred că au descoperit o versiune mai veche și mai simplă a Stonehenge, la aproximativ cinci kilometri distanță de monumentul preistoric, relatează BBC. Tot ce rămâne din structura mai veche sunt două găuri în pământ, însă echipa de cercetători care a descoperit locul spune că ele susțineau stâlpi de lemn aliniați cu poziția Soarelui pe cer în perioadele solstițiilor de iarnă și vară – cea mai lungă și, respectiv, cea mai scurtă zi a anului – la fel ca Stonehenge.
Situl a fost datat la 5.000 de ani vechime, astfel că ar putea fi mai vechi decât Stonehenge cu cinci sute de ani.
În același loc au fost găsite și diverse artefacte de ceramică, unelte din cremene și oase de animale, ceea ce sugerează că locul era un spațiu de întâlnire pentru oameni preistorici.
Phil Harding, cercetător la Wessex Archaeology, care a condus șantierul de excavație, spune că este una dintre cele mai mari descoperiri ale carierei sale.
„Două rovine pentru stâlpi pot să-mi spună multe lucruri despre oamenii de acum 5.000 de ani. Putem afla lucruri despre o întreagă comunitate, despre cum gândeau ei, despre cum se comportau, despre cum venerau cerul”, spune el.
Pietrele care compun Stonehenge sunt dispuse în mod precis pentru a fi în linie cu Soarele. O persoană care stă în mijlocul cercului la răsărit, în timpul solstițiului de vară, va vedea Soarele venind deasupra unei pietre numite Heel Stone (Piatra Călcâiului) la nord-est de cerc.
La mijlocul iernii, o persoană care stă în mijloc va vedea Soarele coborând peste Piatra Altarului la sud-vest de sit.
Structura nou-descoperită la Bulford era o construcție mult mai simplă, formată din doar doi stâlpi de lemn, care au putrezit de-a lungul mileniilor.
Ei erau poziționați la o distanță de 120 de metri unul de celălalt și se estimează că aveau o înălțime între doi și patru metri.
Când Harding a descoperit neobișnuitele gropi, el a observat că ele par să fie aliniate cu Soarele, la fel ca Stonehenge-ul aflat la câțiva kilometri distanță.
„Mi-am luat creionul și ruleta, le-am măsurat și am realizat că pare că indică spre direcția generală a răsăritului de vară”, a mai spus el.
Urmele structurii au fost descoperite în urmă cu un deceniu, la Bulford, când zona era pregătită pentru construcția unui nou spațiu de cazare pentru armată.
Abia acum, însă, a fost realizată o analiză detaliată a aliniamentului, pentru care cercetătorii au făcut o reconstituire a „ceasului astronomic”.
„Cerul – pozițiile Soarelui, Lunii, celorlalte planete și stele – toate se schimbă foarte lent de-a lungul secolelor. Nu prea observăm asta în timpul vieților noastre”, spune Dr. Fabio Silva, arheoastronom la Universitatea Bournemouth și la Skyscape Academy.
„Așadar, trebuie să reconstruim cerul, să-l vedem așa cum arăta acum 5.000 de ani, să ne imaginăm unde răsărea Soarele și la ce oră răsărea în acele locuri.
Dacă luăm în calcul grosimea stâlpilor, alinierea e perfectă, la fix. Se aliniază cu acuratețe răsăritului la solstițiul de vară și la solstițiul de iarnă”, a adăugat el.
Gropile în care se aflau cei doi stâlpi nu au fost singurele descoperiri făcute în timpul săpăturilor. În jurul lor au fost identificate zeci de alte gropi care conțineau obiecte aparținând comunității preistorice din Bulford.
Aceste obiecte i-au ajutat pe cercetători să stabilească vechimea sitului. Echipa a folosit datarea cu radiocarbon — metodă bazată pe felul în care o anumită formă de carbon se modifică în timp — și a stabilit că structura are aproximativ 5.000 de ani.
Printre obiectele descoperite se numără un corn de cerb care ar fi fost folosit la săpat, alte oase de animale prelucrate și fragmente ceramice decorate cu grijă.
Au fost găsite și unelte din cremene, inclusiv un rar cuțit neolitic șlefuit într-o formă circulară, discoidală.
„Cred că aceasta a fost piesa noastră de rezistență”, a spus Harding.
„Ceea ce îl face atât de special este măiestria cu care a fost realizat. Este opera unui adevărat meșteșugar.”
Cuțitul a fost găsit în poziție verticală, ca și cum ar fi fost așezat acolo cu grijă, ceea ce l-a făcut pe Harding să se întrebe dacă obiectul avea o semnificație simbolică.
„Poate că forma aceea discoidală făcea cumva trimitere la Soare. Cine știe?”, a spus el.
Monumentul de la Bulford datează din aceeași perioadă cu cea mai veche etapă de amenajare a sitului Stonehenge, când au fost construite primele structuri din pământ, cu aproximativ o jumătate de mileniu înainte de ridicarea pietrelor.
„Descoperirea de la Bulford sugerează că oamenii care au construit primele etape ale Stonehenge ar fi putut locui aici sau s-ar fi putut stabili temporar în zonă. Cel puțin, este posibil să se fi adunat aici sezonier pentru lucrările de construcție de la Stonehenge”, a explicat dr. Jennifer Wexler, curatoare de istorie la English Heritage.
Dar de ce erau acești oameni preistorici atât de fascinați de Soare?
„Oamenii care au construit Stonehenge și cei care se adunau la Bulford erau printre primii agricultori, iar traiul lor depindea în mare măsură de anotimpuri și de faptul că Soarele își urma cursul firesc”, a explicat Wexler.
În prezent, solstițiul de vară atrage cel mai mare număr de vizitatori la Stonehenge, când mii de oameni vin să privească răsăritul la monument.
Wexler spune însă că, acum 5.000 de ani, solstițiul de iarnă — cea mai scurtă zi a anului — ar fi avut o semnificație mai mare pentru comunitățile antice.
„Iarna ar fi putut fi deosebit de importantă, deoarece este perioada anului în care lumina pare, literalmente, să moară. Poate că oamenii simțeau nevoia să facă ceva pentru a chema înapoi lumina sau pentru a marca acel moment, deoarece urma revenirea primăverii, când sperau ca recoltele și animalele lor să prospere.”