Antena 3 CNN Externe O victimă a atentatelor de la 11 septembrie, identificată la aproape 18 ani după atacuri

O victimă a atentatelor de la 11 septembrie, identificată la aproape 18 ani după atacuri

 Autorităţile din New York au reuşit să identifice pe baza ADN-ului încă o victimă a atentatelor de la 11 septembrie, la aproape 18 ani după atacuri, transmite marţi dpa. 

Victima, un bărbat al cărui nume nu a fost făcut public, la solicitarea familiei, este cea de-a 1643-a persoană identificată în cadrul eforturilor depuse de legişti pentru a stabili cine sunt toţi cei 2753 de oameni daţi dispăruţi după prăbuşirea Turnurilor Gemene, lovite de avioanele deturnate de terorişti. 

Rămăşiţele sale au fost recuperate în 2013 în apropiere de clădirea Deutsche Bank şi experţii l-au identificat prin analizarea unui fragment de os, a precizat Aja Worthy Davis, purtătoare de cuvânt a oficiului Chief Medical Examiner (CME) din New York, biroul municipalităţii care se ocupă de cazurile de moarte violentă. 

Este vorba de prima identificare nouă din iulie anul trecut, când CME a stabilit identitatea unei alte victime, tot pe baza unui fragment de os, ca fiind Scott Johnson, un analist la compania de investiţii Keefe, Bruyette & Woods. 

Identificarea a fost posibilă datorită progreselor înregistrate în tehnologia ADN şi a noilor tehnici puse la punct de laboratorul CME, menţionează dpa.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: ADN New York
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord