Antena 3 CNN Actualitate Locale Oamenii din Gorj, sfătuiţi să cumpere măşti împotriva unui posibil atac chimic: "E o aiureală. Murim de foame"

Oamenii din Gorj, sfătuiţi să cumpere măşti împotriva unui posibil atac chimic: "E o aiureală. Murim de foame"

Primarii din localitățile județului Gorj au trimis mai multe informări către populație pentru a-și achiziționa măști pentru protecție civilă, recomandate în caz de atac chimic. Autorităţile locale susțin că solicitările au venit din partea celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgentă. La rândul lor, cei de la ISU spun că maștile trebuie cumpărate doar preventiv și a îndemnat populația să nu se alarmeze.

de Gabriela Mladin    |   

Astfel de informări au fost trimise tuturor primăriilor din județul Gorj.

Oamenii sunt sfătuiţi să cumpere măştile, iar autorităţile locale au postat mesajul pe reţelele de socializare.

"Amănunte nu cunoaştem, am văzut la tv că aşteptăm un nor radioactiv având în vedere situaţia din Ucraina", spune Ion Stamatoiu, primar Scoarţa.

Cei de la inspectoratul pentru Situații de Urgentă Gorj spun că informările au fost trimise pentru că în județ exista mai multe obiective de securitate strategice.

"Este doar o informare pe care am trimis-o pentru că fiecare dintre noi.avem atribuţii în ceea ce priveste protectia civilă" , a declarat Florin Chisim, purtator de cuvînt al ISU Gorj.

Oamenii spun că au aflat despre această recomandare, dar nu şi-au achizitionat încă măştile.

"E o aiureală. Murim de foame înainte de a veni măştile. Noi nu avem bani de mască de 1 leu", spune o localnică.

O astfel de masca ajunge la câteva sute de lei.

Subiecte în articol: Gorj atac chimic măşti
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Șeful Casei de Pensii pune punct speculaţiilor legate de banii seniorilor