Antena 3 CNN Actualitate Orban: Am mandatat senatorii PNL să voteze la vedere în favoarea începerii urmăririi penale a lui Florian Bodog

Orban: Am mandatat senatorii PNL să voteze la vedere în favoarea începerii urmăririi penale a lui Florian Bodog

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că a mandatat senatorii liberali să voteze la vedere în favoarea urmăririi penale a fostului ministru al Sănătăţii, Florian Bodog.

El a spus că tema procedurii de începere a urmăririi penale pentru fostul ministru a fost pe agenda Biroului Executiv PNL.

"Am mandatat senatorii Partidului Naţional Liberal să voteze la vedere în favoarea începerii urmăririi penale, de asemenea să participe la toate reuniunile procedurale care se vor desfăşura fie la nivel de birou permanent al Senatului, fie la nivelul Comisiei Juridice şi să impună adoptarea unui calendar în conformitate cu regulamentul Senatului şi să nu mai accepte tergiversarea,care se profilează din atitudinea celor din PSD şi ALDE privitor la această cerere", a afirmat Orban.
 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Ludovic Orban Florian Bodog ministru
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!