Care sunt cele cinci aptitudini ale unui angajat pe care AI nu le poate înlocui. Şeful LinkedIn: Tinerii au nevoie de ele acum
Publicat acum 1 ora si 37 minute
"Iniţiativa de a institui Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer este un adevărat mesaj de speranţă pentru cei care, din păcate, descoperă că au acest diagnostic. Puterea exemplului celor care au învins boala poate avea un efect mobilizator şi încurajator, totodată. Încrederea că şi tu poţi trece peste o astfel de încercare înseamnă că ai deschis calea spre vindecare, cu sprijinul preţios al medicilor şi acces la tratamente", a transmis premierul Nicolae Ciucă.
Șeful Guvernului susţine că ţara noastră va pune în aplicare Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului, ce va pune accent atât pe testări ce asigură prevenția, cât și pe sprijin psihologic pentru cei care trec prin această grea încercare.