Momente critice la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, după ce rețeaua de oxigen a cedat și a lăsat fără alimentare pacienții în stare gravă. DGPMB a confirmat că a fost vorba de un sabotaj: un bărbat a furat o țeavă de un metru și un robinet
UPDATE 21:55 Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) a confirmat că a fost vorba de un sabotaj.
„În urma activităților specifice desfășurate, s-a stabilit că o persoană ar fi pătruns în curtea spitalului prin escaladarea gardului, ulterior ar fi distrus o componentă a instalației și ar fi sustras o țeavă de aproximativ un metru, precum și un robinet aferent rezervorului. În cauză, sunt desfășurate activități pentru identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei. Menționăm că, în acest moment, activitățile sunt în dinamică”, a transmis DGPMB.
Știre inițială
Timp de câteva ore, bolnavii de la terapie intensivă, inclusiv bebeluși, au fost oxigenați manual de cadrele medicale. Defecțiunea ar fi apărut în urma unei avarii la sursa de oxigen, iar cauza exactă este încă în curs de stabilire.
Ministerul Sănătății transmite că a fost direcționată la spital o autospecială ISU cu rezerve de oxigen (6 butelii de 10 l și 7 de 5 l).
Managerul spitalului a declarat că alimentarea cu oxigen a fost reluată între timp, după aproximativ trei ore de la apariția problemei. De asemenea, acesta spune că de vină ar fi un individ rău intenționat.
În perioada în care sistemul nu a funcționat, personalul medical a fost nevoit să intervină manual pentru a menține pacienții în viață, folosind baloane de ventilație și rezerve limitate de oxigen din butelii.
Problema a fost observată după ce angajații au văzut o scurgere masivă de apă în zona tehnică a spitalului, acolo unde se află instalația de oxigen. Pompierii au fost chemați inițial la intervenție, iar ulterior a fost alertată și poliția.
La fața locului sunt în continuare echipe de intervenție, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili dacă este vorba despre un act de sabotaj.
Conducerea spitalului anunță că va lua măsuri suplimentare de securitate, inclusiv pază permanentă în zona sursei de oxigen, pentru a preveni incidente similare.