Un incendiu izbucnit în toiul nopții la patru ambulanțe din nordul Londrei este anchetat de poliție ca posibil atac antisemit, după ce vehiculele unui serviciu medical al comunității evreiești au fost distruse de flăcări.
Cele patru ambulanțe ale organizației Hatzola au fost găsite în flăcări după ce pompierii au fost chemați pe Highfield Road, în zona Golders Green, în jurul orei 01:40 GMT, scrie BBC.
„Analizăm imaginile de pe camerele de supraveghere și suntem la curent și cu filmări apărute online. În acest moment, credem că sunt trei suspecți”, a declarat superintendenta Sarah Jackson, responsabilă de poliția din zonă.
Mai multe locuințe din apropiere au fost evacuate preventiv, iar circulația în zonă a fost restricționată. Nu au fost raportate victime, iar incendiile au fost stinse.
Potrivit pompierilor, mai multe butelii aflate în ambulanțe au explodat, iar unda de șoc a spart geamurile unui bloc din apropiere.
La intervenție au participat șase autospeciale și aproximativ 40 de pompieri. Incendiul a fost adus sub control în jurul orei 03:06.
Organizația Hatzola este un serviciu medical de urgență non-profit, format din voluntari, care oferă gratuit intervenții rapide și transport la spital. Aceasta activează în comunitatea din nordul Londrei, inclusiv în Golders Green, o zonă cu o populație evreiască numeroasă, încă din 1979.
„Știm că acest incident va provoca multă îngrijorare în comunitate, iar polițiștii rămân la fața locului pentru investigații urgente”, a mai spus Sarah Jackson.
Până în prezent nu au fost făcute arestări, iar poliția face apel la martori sau persoane care dețin informații să se prezinte.
Autoritățile au transmis că sunt în contact cu liderii religioși și au intensificat patrulele în zonă.
Zeci de persoane au fost evacuate din locuințe în cursul nopții de luni, în urma exploziilor. Aproximativ 30 de oameni au fost duși într-un adăpost local.
Consilierul local Shimon Ryde a declarat că ambulanțele erau parcate lângă o sinagogă. „Este foarte șocant, dar nu neapărat neașteptat. Comunitatea evreiască este foarte conștientă de pericolele cu care se confruntă”, a adăugat Ryde.