Antena 3 CNN Actualitate Paznicul unui fond de vânătoare din Teleorman a fost bătut şi ameninţat cu moartea de braconieri

Paznicul unui fond de vânătoare din Teleorman a fost bătut şi ameninţat cu moartea de braconieri

A.N.
1 minut de citit Publicat la 20:37 28 Noi 2025 Modificat la 20:37 28 Noi 2025
Autospecială de Poliție. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Agerpres Foto

Un paznic de vânătoare din Teleorman a fost agresat și amenințat cu moartea de doi bărbați pe care i-a surprins la braconaj, relatează Agerpres.

„La data de 27 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor şi cei ai Secţiei 10 Poliţie Rurală Poeni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în judeţul Teleorman, la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de ultraj şi braconaj cinegetic”, precizează IPJ Teleorman.

Incidentul a ajuns în atenția poliției după ce paznicul, un bărbat de 57 de ani, a sesizat că a surprins persoane care braconau în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu.

„Din cercetări a reieşit faptul că, în jurul orei 22:00, trei persoane, dintre care două necunoscute de către paznici, folosindu-se de câini din rasa ogar, ar fi braconat, pe un fond de vânătoare. Totodată, în momentul când persoanele au fost surprinse de paznicii de vânătoare, două dintre acestea i-au agresat şi i-au ameninţat cu moartea. Ulterior, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, au fost identificate şi celelalte două persoane care ar fi braconat, ca fiind doi bărbaţi, de 24 şi 27 de ani”, mai anunţă IPJ Teleorman.

Cei trei implicați au fost reținuți, iar vineri, judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Videle a dispus plasarea sub control judiciar, pentru 60 de zile, a doi dintre ei.

Acțiunea polițiștilor a fost sprijinită de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole