9 mai, Ziua Europei. Ce s-a întâmplat în această zi
Publicat acum 5 ore si 33 minute
PENSII 2019. Creşterea pensiilor militare este dată ca sigură de Ministerul Apărării Naţionale.
PENSII 2019. Casa de pensii a militarilor a luat toate măsurile necesare pentru aplicarea acestei indexări începând cu luna ianuarie a anului viitor, precizează MAPN într-un comunicat.
PENSII 2019. Anunțul a venit după ce premierul Ludovic Orban declarase cu doar câteva ore mai devreme că majorarea cu 4,6 la sută a pensiilor militarilor ar fi incertă şi că se va face abia după o analiză serioasă.