Antena 3 CNN Economic Pensionarii pierd bani | Anunţul ASF despre sumele de la pilonul 2: "Randamentul este sub inflaţie"

Pensionarii pierd bani | Anunţul ASF despre sumele de la pilonul 2: "Randamentul este sub inflaţie"

Pilonul 2 de pensii ar putea încheia anul pe minus, pentru prima oară de la înfiinţarea sa, arată datele care vin de la Asociaţia pentru Supraveghere Financiară (ASF).

de Georgiana Adam    |   

Acest lucru înseamnă, automat, mai puţini bani pentru cei care contribuie la aceste fonduri. 

Deja, unii dintre cei care s-au pensionat anul acesta s-au trezit că au în conturi mai puțini bani decât sumele cu care au contribuit în prima jumătate a acestui an.

Peste 5.800 de români care s-au pensionat şi-au retras banii din Pilonul 2 şi au primit 118 milioane de lei. 

Potrivit ASF, peste 65% dintre ei au avut un profit cuprins între 10% şi 50%. Dar au existat şi situaţii în care unii oameni s-au trezit cu mai puţini bani în cont.

"Acesta este al treilea an în care randamentul fondurilor de pensii este sub inflaţie, în rest a fost peste inflaţie. Pe lângă acest lucru, avem de-a face şi cu o scădere semnificativă a valorii titlurilor de stat.

Marea investiţie a fondurilor de pensii, două treimi din banii noştri, se duc în titluri de stat emise de guvern, iar valoarea lor a scăzut în acest an. 

Prin urmare, aceasta este explicaţia pentru care la acest moment vedem acest recul, dar pe o durată mai lungă de timp, şi dacă lucrurile merge bine, ne aşteptăm ca investiţia în aceste fonduri de pensii să aducă un câştig real şi sustenabil", a declarat Bogdan Glăvan, profesor în Economie, vineri, la Antena 3 CNN.

Informaţii de la ASF

- peste 5.800 de români care s-au pensionat şi-au retras banii din Pilonul 2 -118.000 lei

- peste 65% dintre ei au avut un profit cuprins între 10 şi 50%

- 7,8 milioane de români contribuie la Pilonul II de pensii cu 3,75% din venitul brut lunar

- contribuţia ar trebui să crească din 2024 la 4,75%.

Subiecte în articol: ASF bani pensii pensionari pilon 2
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cutremur, în această dimineață, la graniță cu România!