Antena 3 CNN Actualitate Percheziții într-un dosar de șpagă la Serviciul de Permise de Conducere din Suceava. 16 persoane sunt aduse la audieri

Percheziții într-un dosar de șpagă la Serviciul de Permise de Conducere din Suceava. 16 persoane sunt aduse la audieri

A.O.
<1 minut de citit Publicat la 12:03 05 Mar 2025 Modificat la 12:50 05 Mar 2025
Percheziții într-un dosar de șpagă la Serviciul de Permise de Conducere din Suceava. 16 persoane sunt aduse la audieri Potrivit surselor Antena 3 CNN sunt câteva zeci de cazuri probate. Sursa foto: Getty Images

Mai mulți instructori auto din Suceava sunt bănuiți că au dat șpagă unui examinator auto de la Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SRPCIV) pentru ca elevii lor să treacă proba practică. Astfel, 18 percheziții au loc, miercuri, în mai multe locuri din județul Suceava, atât la domiciile unor persoane fizice, cât și la sediul unei persoane juridice, potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție (DGA) Serviciul Județean Anticorupție Suceava. 

„Perchezițiile au fost efectuate în cadrul a trei cauze penale, care au ca obiect săvârșirea infracțiunilor de corupție, respectiv dare de mită și trafic de influență”, se arată în comunicatul citat. 

De asemenea, ofițerii judiciari au pus în executare mandate de aducere la audieri pentru 16 persoane. 

Procurorii bănuiesc că un examinator auto a primit mită de la mai mulți instructori auto pentru ca elevii lor să treacă proba practică a examenului de conducere. De asemenea, ei ar fi dat șpagă și pentru a face programări peste rând la RAR și pentru a obține numere de înmatriculare mai rapid. Potrivit surselor Antena 3 CNN sunt câteva zeci de cazuri probate. 

Citește și: O rețea din Argeș falsifica permise auto din 2020 la prețuri între 500 și 3000 de euro. Clienții erau semianalfabeți

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole