Antena 3 CNN Actualitate Locale Un permis reţinut la 5 minute pe drumul pe care s-a produs accidentul cu 7 morţi, în Bacău

Un permis reţinut la 5 minute pe drumul pe care s-a produs accidentul cu 7 morţi, în Bacău

14 conducători auto din România, Marea Britanie, China, Italia, Ungaria au rămas pietoni marţi pe D.N. 2, în judeţul Bacău, în urma nerespectării vitezei legale. Vorbim despre același tronson unde au decedat 7 persoane, doi dintre aceștia fiind copii, după un accident devastator între un Mercedes şi un microbuz.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook Poliţiştii au umor, unde agenţii au lansat un semnal de alarmă pentru șoferii care nu respectă viteza legală.

Potrivit acestora, la fiecare aproape 5 minute un șofer a încălcat limita de viteză cu peste 50 de km/h pentru tronsonul de drum pe care au fost depistați. Culmea ironiei, spus ei, este că s-a întâmplat fix după accidentul tragic de pe același tronson de drum din Bacău, unde au murit 7 persoane, doi dintre aceștia fiind copii, după un accident devastator între un Mercedes şi un microbuz, iar șoferii par să nu fi învățat nimic din aceste tragedii.

„România, Marea Britanie, China, Italia, Ungaria....Nu, nu este un team building, sunt țările din care provin cei 14 conducători auto rămași pietoni azi pe D.N. 2, în jud. Bacău, în urma nerespectării vitezei legale.

În cât timp credeți că a fost strânsă această "chintă royală"? În fix #60 de minute! La fiecare aproape #5 minute un șofer a încălcat limita de viteză cu peste 50 de km./h pentru tronsonul de drum pe care au fost depistați!!

Știți care este culmea ironiei? S-a întâmplat fix după accidentul tragic de pe același tronson de drum, unde au decedat 7 persoane, doi dintre aceștia fiind copii. Încă vi se par prea dure sancțiunile? Credeți că a înțeles cineva ceva", se arată în postarea de pe Facebook.

Subiecte în articol: permise Bacău accident
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cutremur, în această dimineață, la graniță cu România!