Antena 3 CNN Actualitate Peste 200.000 de prezervative contrafăcute din China au fost distribuite în Europa, inclusiv în România: „Sunt periculoase”

Peste 200.000 de prezervative contrafăcute din China au fost distribuite în Europa, inclusiv în România: „Sunt periculoase”

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 13:44 07 Iul 2026 Modificat la 13:44 07 Iul 2026
Sute de mii de prezervative contrafăcute au fost distribuite în Europa, inclusiv în România. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

O reţea care a distribuit peste 200.000 de prezervative contrafăcute în Europa, punând în pericol sănătatea cumpărătorilor, a fost destructurată, a anunţat marţi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), precizând că produsele „confiscate în România, Serbia şi Spania” proveneau de la acelaşi furnizor din China, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Aceste prezervative contrafăcute erau vândute în Europa sub numele şi sigla unei mărci cunoscute”, a explicat agenţia europeană, care, cu ajutorul autorităţilor vamale naţionale, a reuşit să stabilească că produsele proveneau de la acelaşi furnizor din China.

În colaborare cu autorităţile chineze, OLAF a reuşit să urmărească transporturile până la exportator.

„Prezervativele contrafăcute sunt periculoase. Pot duce la infecţii provocate de bolile cu transmitere sexuală”

„Bunurile fuseseră declarate în mod fals drept jucării, aparent într-o încercare de a se sustrage controalelor efectuate de autorităţile naţionale”, în condiţiile în care prezervativele, în calitate de dispozitive medicale, sunt supuse unor reguli şi standarde stricte în Europa, a afirmat agenţia.

„Prezervativele contrafăcute sunt periculoase. Pot duce la infecţii provocate de bolile cu transmitere sexuală”, ca să nu mai vorbim de riscul sarcinilor nedorite sau al expunerii la substanţe toxice, a declarat directorul general al OLAF, Petr Klement, într-un comunicat.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole