Antena 3 CNN › Actualitate › Peste 400 de români mor în fiecare zi din cauza bolilor cardiovasculare. Campania care vrea să schimbe statisticile până în 2030

Peste 400 de români mor în fiecare zi din cauza bolilor cardiovasculare. Campania care vrea să schimbe statisticile până în 2030

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 13:37 30 Sep 2026 Modificat la 13:38 30 Sep 2026
Peste 400 de români mor zilnic din cauza bolilor cardiovasculare. De Ziua Mondială a Inimii, lansată campania care vrea să schimbe cifrele până în 2030. Sursa colaj foto: Getty Images & captură video Antena 3 CNN

Peste 400 de români mor zilnic din cauza afecţiunilor cardiovasculare, iar marţi, 29 septembrie, când este celebrată Ziua Mondială a Inimii, a fost lansată campania naţională "Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!". Iniţiativa vine din partea Fundației Română a Inimii şi este un demers care urmăreşte ca, până în anul 2030, cel puţin 50% dintre pacienţii cu un colesterol crescut să îşi atingă ţintele terapeutice. Specialiştii atrag atenţia că hipertensiunea arterială (HTA), colesterolul crescut (hipercolesterolemia), diabetul zaharat, obezitatea şi fumatul cresc semnificativ riscul de infarct miocardic sau de accident vascular cerebral (AVC).

Aproximativ 150.000 de români mor anual din cauza bolilor de inimă. Statisticile arată că numărul deceselor din cauza afecţiunilor cardiovasculare este mai mare decât numărul naşterilor înregistrate într-un an. Pentru a creşte speranţa de viaţă a fost lansată la Parlament campania naţională "Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!".

"Doar jumătate dintre pacienţii care au colesterol mare ştiu că au colesterol mare şi foarte puţin sunt trataţi la nivelul ţintelor recomandate de ghidurile actuale, undeva sub 10%. Am lansat în urmă cu un an o misiune prin care vrem ca pacienţii cu hipertensiune, până în 2030, cel puţin 70% dintre ei, să fie controlaţi. Lansăm astăzi (n.r.: ieri) o a doua misiune: Provocarea LDL Colesterol. Trebuie să tratăm dislipidemiile, ne dorim ca, până în 2030, cel puţin jumătate dintre pacienţii care au colesterol mare să aibă colesterolul controlat", a declarat prof. dr. Dragoş Vinereanu, coord. pr. Fundaţia Română a Inimii şi președinte al Comisiei de Cardiologie a Ministerului Sănătății.

Obiectivele campaniei lansate de Fundaţia Română a Inimii transpun în acţiune o parte dintre măsurile prevăzute în Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025 - 2030.

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025 - 2030 prevede dezvoltarea mecanismelor de raportare şi urmărirea persoanelor la risc, utilizarea instrumentelor digitale şi crearea unei reţele de centre judeţene de prevenţie a bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare. Până în 2030, ţinta este ca, cel puţin 50% dintre judeţe să dispună de astfel de centre. 

"Această ţintă este departe în momentul de faţă: doar 15% dintre pacienţi ajung la această ţintă. Ne propunem ca, împreună, să-i ajutăm şi noi, dacă putem şi din punct de vedere legislativ", a precizat prof. Alexandru Rafila, preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților.

Campania "Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!" urmăreşte, în principal, mobilizarea populaţiei adulte pentru cunoaşterea valorilor colesterolului.  

"Cei mai mulţi au colesterol crescut de cauze nongenetice. Colesterolul se produce la nivelul ficatului, acolo este fabrica şi nu tot ceea ce mănânci se reflectă în colesterol mare. Deci, ca să ne dăm seama unde este nivelul colesterolului, trebuie să căutăm. Iar căutarea înseamnă să ne facem analize de sânge", a explicat prof. Elisabeta Bădilă, Societatea Română de Cardiologie. 

În România, bolile de inimă reprezintă principala cauză de deces. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole