Antena 3 CNN Actualitate Inedit O pisică salvată pe un stadion după ce a căzut de la etaj, a devenit celebră pe internet. Ea a fost prinsă în steagul Americii, în uralele spectatorilor ambelor echipe

O pisică salvată pe un stadion după ce a căzut de la etaj, a devenit celebră pe internet. Ea a fost prinsă în steagul Americii, în uralele spectatorilor ambelor echipe

O pisică a fost salvată de steag al Americii de fanii prezenți la meciul dintre echipele de rugby University of Miami şi Appalachian State.

de Alexandra Ionescu    |   

Pentru câteva minute, spectatorii din tribune și-au îndreptat atenția către o pisică ce atârna de la etajul superior al stadionului și era la un pas să cadă.

Aceasta abia se mai ținea de o bucată de material. Cel puțin una dintre persoanele din tribunele de sus a încercat să prindă felina, însă distanța era prea mare și risca să cadă.

Câțiva spectatori au luat steagul Americii și l-au întins pentru a prinde pisica. 

Când aceasta a căzut, steagul i-a atenuat căderea, și animalul a scăpat nevătămat.

„A rămas agăţată acolo sus puțin timp, mai întâi cu cele două labe din față, apoi doar cu una, iar apoi mi-am zis: Dumnezeule, o să cadă curând”, povesteşte Craig Cromer, care împreună cu soția sa, Kimberly aduce câte un steag american la fiecare meci jucat de University of Miami.

Nu se știe încă cine a adus felina pe stadion, dar un lucru este cert: fanii ambelor echipe s-au bucurat deopotrivă de salvarea ei, iar ulterior acestei întâmplări, ea a devenit celebră pe rețelele de social media.

@dylan_marinov

Cats have 9 lives I guess ##fyp ##foryou ##college ##football ##miami ##miamicat

♬ original sound - Dylan Marinov

Internauții au comentat cu mult umor întâmplarea pe toate rețelele sociale.

”Jucătorii de pe teren se întreabă dacă fotbalul lor e chiar atât de bun încât să merite aceste urale.”

”Mai interesant decât jocul în sine.”

”Steagul Americii a salvat iar situația.”

”Salvată de America.”

Acestea au fost doar câteva dintre comentariile lor.

 

Subiecte în articol: pisica stadion salvare steag SUA
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște