Zeci de copii din județul Bacău, cu vârste între 6 și 14 ani, s-au îmbolnăvit după ce au mâncat la școală paste cu pui și sos de roșii. Autoritățile au activat Planul roșu și bănuiesc că elevii ar suferi de toxiinfecție alimentară. Copiii au început să se simtă rău când au ajuns acasă.
UPDATE: 500 de porții de paste cu pui și sos de roșii au fost distribuite la Şcoala Gimnazială Căiuţi, judeţul Bacău, de către o firmă de catering, potrivit Ministerului Sănătății.
„Ministerul Sănătăţii monitorizează îndeaproape situaţia de la Şcoala Gimnazială Căiuţi, judeţul Bacău, unde s-a înregistrat o suspiciune de toxiinfecţie alimentară colectivă în rândul elevilor, după consumul de hrană furnizată de o firmă de catering (500 de porţii distribuite). Pentru gestionarea rapidă şi eficientă a cazurilor, la nivelul judeţului Bacău a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar Spitalul Municipal Oneşti a declanşat Planul Alb”, a comunicat sursa citată, potrivit Agerpres.
În urma evaluării medicale la faţa locului şi la unităţile sanitare, 49 de copii cu simptomatologie digestivă (greţuri şi vărsături) au fost preluaţi pentru îngrijiri, toţi fiind stabili hemodinamic şi respirator.
„Dintre aceştia, 39 de copii au ajuns la Compartimentul de Primiri Urgenţe (CPU) al Spitalului Municipal Oneşti (transportaţi de echipajele de intervenţie sau aduşi de familie), iar alţi 10 au fost direcţionaţi către Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău. În prezent, toţi elevii sunt stabili hemodinamic şi respirator, aflându-se sub atentă supraveghere medicală de specialitate”, a precizat ministerul.
De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău a demarat de urgenţă o anchetă epidemiologică atât la unitatea de învăţământ, cât şi la operatorul economic responsabil, fiind prelevate probe din alimente şi probe biologice pentru a stabili cu exactitate cauza îmbolnăvirilor.
-- Știrea inițială--
Până în acest moment, 20 de copii s-au prezentat la CPU Onești, iar alți 16 au fost evaluați la dispensarul din comuna în care locuiesc.
Toți copiii bolnavi sunt elevi la o școală gimnazială din localitatea Căiuți. Școala este înscrisă în programul „O masă sănătoasă”, iar la prânz, elevii au mâncat paste cu pui și sos de roșii.
Când au ajuns acasă au început să se simtă rău. Unii s-au dus la spital, alții au fost evaluați la dispensarul din comună.
Autoritățile locale bănuiesc, din cauza numărului mare de copii care acuză aceleași simptome, că este vorba de o toxiinfecție alimentară.
„Pentru gestionarea situației, la nivelul județului Bacău a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Până la acest moment, 20 de copii s-au prezentat la CPU Onești, iar 16 copii au fost evaluați la dispensarul din comuna Căiuți, unde a fost constituit un Punct Medical Avansat, în vederea triajului și evaluării medicale. La fața locului se află personal medical, iar apelurile prin 112 continuă să fie primite și evaluate”, a transmis ISU Bacău.
În comună au fost trimise forțe și mijloace din cadrul ISU Bacău și SAJ, respectiv 5 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale pentru transport victime multiple și 6 echipaje SAJ.
„Pentru gestionarea eficientă a situației și suplimentarea capacității de intervenție, în sprijinul forțelor din județul Bacău a fost trimisă o autospecială pentru transport victime multiple și un microbuz din cadrul ISU Vrancea”, a precizat ISU Bacău.