Clujul a fost joi seara gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente auto ale anului. Plus Autotrade, unul dintre cei mai mari distribuitori de automobile young-used premium și de lux din România, a inaugurat noul său showroom din Calea Turzii 225–229, în prezența a sute de invitați – parteneri, clienți și pasionați de mașini.
Deschiderea marchează un nou pas în expansiunea companiei la nivel național, odată cu mutarea într-un spațiu mai mare, modern și spectaculos. Showroomul impresionează prin designul contemporan, atmosfera exclusivistă și gama de automobile selectate cu atenție, de la modele premium la supercaruri de excepție.
Seara de gală a debutat cu un car reveal spectaculos, în care au fost prezentate modele emblematice din portofoliul Plus Autotrade: Lamborghini Revuelto, Ferrari Purosangue și Rolls-Royce Cullinan Facelift 2025. Evenimentul a fost completat de momente artistice, lumini și coregrafii ce au transformat lansarea într-un adevărat show dedicat pasiunii pentru automobil.
„Ne dorim ca fiecare vizită să fie mai mult decât un pas spre achiziția unei mașini – să fie o experiență, o poveste, o emoție. Iar Clujul merita un spațiu auto la acest nivel”, a declarat Răzvan Moldovan, General Manager Plus Autotrade.
Partenerul oficial al evenimentului a fost Moov Leasing, o platformă 100% digitală care oferă soluții de leasing operațional integrate și flexibile pentru persoane fizice și companii. „Parteneriatul cu Plus Autotrade duce mai departe convingerea noastră că mobilitatea trebuie să însemne libertate, nu constrângere. Le oferim pasionaților de mașini o experiență transparentă și simplificată, în care tehnologia lucrează pentru client,” a declarat Mircea Dihel, Managing Partner Moov Leasing.
Noul showroom Plus Autotrade Cluj găzduiește o colecție variată de automobile young-used premium și supercars, disponibile din stoc sau la comandă, și oferă servicii complete de consultanță, finanțare, garanție și livrare.
After movie-ul oficial al evenimentului urmează să fie publicat pe canalul de YouTube Plus Autotrade: https://www.youtube.com/@PlusAutoTrade.