Autorităţile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu - Ruse din perioada 6-7 martie pentru o dată ce va fi comunicată ulterior, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
"Decizia de amânare a fost luată de autorităţile bulgare cu atribuţii în gestionarea activităţilor de reparaţie capitală a podului în urma unei şedinţe tehnice recente. Menţionăm faptul că oficialităţile bulgare susţin închiderea circulaţiei pe Podul Giurgiu - Ruse pentru efectuarea monolitizării conexiunii dintre panelurile de beton montate pe ambele părţi ale benzilor de mers din cadrul segmentului de estacadă (413 metri) aflat pe partea bulgară a podului", precizează reprezentanţii CNAIR într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.
Autorităţile bulgare anunţaseră anterior că circulaţia rutieră va fi închisă pe 6 martie şi 7 martie, în intervalul orar 17:00 - 05:00, timp de 12 ore, pe ambele sensuri, pentru toate categoriile de vehicule.
CNAIR recomandă, la momentul când se va închide circulaţia pe pod, în funcţie de destinaţii, următoarele rute alternative:
Călăraşi (Călăraşi) - Silistra rutier (autoturisme) şi bac (transport marfă);
Ostrov (Constanţa) - Silistra rutier (autoturisme şi transport persoane-autocare);
Negru Vodă (Constanţa) - Kardam rutier;
Vama Veche (Constanţa) - Durankulak rutier;
Calafat (Dolj) - Vidin rutier;
Zimnicea (Teleorman) - Svishtov bac;
Turnu Măgurele (Teleorman) - Nicopole bac;
Bechet (Dolj) - Oreahovo bac;
Lipniţa (Constanţa) - Kainardja rutier (punctul de frontieră este deschis până la ora 20:00 pentru vehiculele cu sarcina maximă de 3,5 tone);
Dobromir (Constanţa) - Krushari rutier (punctul de frontieră este deschis până la ora 20:00 pentru vehiculele cu sarcina maximă de 3,5 tone).