Antena 3 CNN Actualitate Un polițist din București, prins la pensat când trebuia să patruleze. Nu a putut interveni la o urgență pentru că era la salon

Un polițist din București, prins la pensat când trebuia să patruleze. Nu a putut interveni la o urgență pentru că era la salon

Un polițist de la secția 23 este cercetat disciplinar după ce s-a dus în timpul programului la pensat.

de Laura Dinu    |   

Acesta a fost reclamat chiar de colegul său, jandarm, cu care se afla în misiune. Cei doi nu au putut interveni la un caz tocmai pentru că, în momentul solicitării, omul legii se afla într-un salon de înfrumusețare din zona Dristor. 

Conform raportului dat de subofițerul de la Jandarmerie către conducerea Batalionului 1 de Jandarmi, agentul de poliție și-a ignorat atribuțiile de serviciu pentru a merge la salonul de înfrumusețare, pentru a se pensa. 

Cele relatate de jandarm au fost confirmate și de cosmeticiana care l-a pensat pe omul legii. 

În replică, agentul se apără spunând că nu a părăsit nicio clipă zona de patrulare. 

Confirmarea incidentului a fost făcută chiar de Jandarmeria Capitalei pentru bugetul.ro, care a descoperit cazul după ce a intrat în posesia unui document confidențial. 

Subiecte în articol: politist pensat
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România