Antena 3 CNN Externe Schenghen suspendat între Germania și Polonia. Varșovia prelungește controalele la frontieră până în octombrie

Schenghen suspendat între Germania și Polonia. Varșovia prelungește controalele la frontieră până în octombrie

B.N.
<1 minut de citit Publicat la 13:55 03 Aug 2025 Modificat la 14:26 03 Aug 2025
Polonia prelungeşte controalele la frontiera cu Germania ca răspuns la măsuri similare ale Berlinului Foto: Gettyimages

Polonia a anunțat prelungirea controalelor temporare la frontiera cu Germania până pe 4 octombrie, ca răspuns direct la controale similare impuse de Berlin, a anunţat duminică ministrul polonez de Interne, Marcin Kierwinski, potrivit Agerpres, care citează informații de la agențiile PAP și dpa.

Era de aşteptat ca aceste controale, care iniţial urmau să expire pe 5 august, să fie prelungite. Guvernul de centru polonez a introdus controalele pe 7 iulie ca răspuns la verificările germane în derulare, menite să limiteze migraţia ilegală.

Prim-ministrul Donald Tusk a condiţionat eliminarea controalelor de potenţiale schimbări în politica germană privind frontiera.

Germania a început să efectueze controale aleatorii de-a lungul frontierei cu Polonia în octombrie 2023 şi le-a intensificat după ce guvernul conservator al cancelarului Friedrich Merz a preluat mandatul în luna mai. Berlinul a autorizat, de asemenea, returnarea solicitanţilor de azil la frontieră.

Guvernul lui Tusk de la Varşovia s-a confruntat cu presiuni tot mai mari din partea grupurilor paramilitare de dreapta care patrulează zona de frontieră în căutarea migranţilor fără acte, mai scrie Agerpres.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole