Antena 3 CNN Externe Autoritățile din Portugalia au declanșat un plan de urgență, în urma incendiilor devastatoare din țară

Autoritățile din Portugalia au declanșat un plan de urgență, în urma incendiilor devastatoare din țară

Un plan de urgență împotriva incendiilor a fost declanșat, în timpul nopții de duminică spre luni, în Regiunea Porto, din Portugalia, după ce în nordul țării au fost înregistrate mai multe incendii de pădure, potrivit AFP care citează surse din cadrul pompierilor.

Planul, activat pentru 48 de ore, a permis intervenția unui număr mare de forțe speciale pentru stingerea flăcărilor. Autoritățile au raportat, însă, că se confruntă cu o lipsă a mijloacelor aeriene, după cum a declarat președintele Comisiei pentru protecția civilă a districtului Porto, Marco Martins, citat de agenția de presă Lusa.

În zona de 2.400 kmp de lângă Porto, sute de pompieri se luptau cu 35 de incendii, iar în întreg nordul țării, peste două mii încearcă să stingă o sută de surse de flăcări dintre care șase au fost catalogate de autorități drept ''importante''.

În sudul orașului Porto, în regiunea Aveiro, au fost mobilizați circa cinci sute de pompieri și patru avioane pentru a stinge două incendii majore. Conform presei locale, flăcările amenință să ajungă la localnici, iar o șosea a fost închisă.

În ciuda scenelor dramatice, nu au fost raportate victime, deși mai multe familii au fost evacuate din case, iar unele ferme au fost cuprinse de flăcări, conform ABC News. În țara vecină, Spania, autoritățile au raportat, luni, că pompierii au reușit să stingă un incendiu de pădure cu care s-au luptat timp de șase zile, în zona La Palma, mai arată sursa citată.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: autorităţi Portugalia incendii pompieri
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian