Antena 3 CNN High Tech Premieră tech în România. Un robot industrial, care răspunde exclusiv la comenzi vocale, a fost dezvoltat de studenți: „Îi spui direct”

Premieră tech în România. Un robot industrial, care răspunde exclusiv la comenzi vocale, a fost dezvoltat de studenți: „Îi spui direct”

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:00 15 Mar 2026 Modificat la 14:00 15 Mar 2026
Robot industrial românesc cu comandă exclusiv vocală, dezvoltat la Politehnica Timișoara. Sursa foto: Antena 3 CNN.

Primul robot controlat exclusiv vocal din România a fost dezvoltat la Universitatea Politehnica din Timișoara. Cercetătorii spun că tehnologia ar putea schimba radical modul în care sunt folosiți roboții industriali în fabrici și depozite. Sistemul permite controlul prin limbaj natural, fără cod și fără cunoștințe de programare. Practic, robotul execută comenzile primite direct prin voce.

Robotul a fost realizat de cercetători de la Departamentul de Mecanică al Universității Politehnica din Timișoara, care au lucrat aproape o lună la dezvoltarea proiectului. Scopul este simplificarea interacțiunii dintre om și mașină, astfel încât roboții industriali să poată fi utilizați fără programare.

„Am reușit să controlăm acest robot industrial prin voce, prin limbaj natural. Am eliminat capacitatea de programare și necesitatea ca un operator uman să vină să învețe cod pe un astfel de robot și să scrie efectiv un cod pe el, în a spune doar câteva cuvinte și în a controla cu limbaj natural, limbaj uman. Putem să-i spunem: mergi sus, mergi jos, înainte, înapoi, dreapta, stânga, prinde cub, prinde minge.”, a precizat, la Antena 3 CNN, Robert Kristof, prodecan la Facultatea de Mecanică.

Sistemul poate funcționa în orice limbă și este dotat și cu o cameră video care îl ajută să identifice obiectele din jur.

„Dacă avem un obiect detectat deja nu trebuie să mergem și cu vocale până la obiect. Imediat zicem „q” sau „minge” și robotul merge imediat la obiectul specific.”, explică un student.

Cercetătorii spun că tehnologia poate fi folosită în industrie pentru sarcini repetitive sau riscante, în special acolo unde există lipsă de personal specializat.

„Sunt roboți industrial pentru operațiuni de manipulare, preluare - plasare sau să mutăm obiecte de pe o bandă transportoare pe alta, paletizare, depaletizare, astfel de operațiuni general industriale. Problema, în anumite fabrici, e că n-au operatori care să știe să programeze astfel de roboți. Prin această aplicație pe care noi am dezvoltat-o nici nu trebuie să știe să programeze, trebuie să știe să vorbească cu el.”, a mai explicat Robert Kristof.

Tehnologia ar putea fi implementată rapid în fabrici și centre logistice, acolo unde roboții industriali sunt deja folosiți pentru manipularea obiectelor. În viitor, astfel de sisteme ar putea face colaborarea dintre oameni și roboți mult mai simplă și mai accesibilă.

Citește mai multe din High Tech
» Citește mai multe din High Tech
TOP articole