Antena 3 CNN Externe Premierul Belgiei cere un conclav UE, după BREXIT

Premierul Belgiei cere un conclav UE, după BREXIT

de M.Z.    |   

Premierul belgian Charles Michel le-a cerut vineri liderilor Uniunii Europene să organizeze în luna iulie un ”conclav al Uniunii Europene”, după referendumul în care majoritatea britanicilor au votat pentru ieșirea țării lor din Uniunea Europeană, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.

”Solicit un conclav pentru a ne reafirma angajamentul, în luna iulie. Trebuie să ne definim prioritățile și să stabilim un nou viitor pentru Europa'”, a scris pe Twitter șeful executivului belgian.

Liderii UE organizează foarte rar conclave. Astfel de reuniuni, care au loc cu ușile închise, sunt folosite pentru a trata mai ales provocări politice importante.

Pe de altă parte, șefii de stat și de guvern ai statelor membre au programat pentru săptămâna viitoare Consiliul European de vară.

Britanicii au votat joi în proporție de 51,9% pentru ieșirea din Uniunea Europeană, potrivit rezultatelor definitive publicate vineri de comisia electorală.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord