Antena 3 CNN Externe Prietenul lui Trump, eliberat pe cauțiune. Atac violent al președintelui american

Prietenul lui Trump, eliberat pe cauțiune. Atac violent al președintelui american

<1 minut de citit Publicat la 19:12 25 Ian 2019 Modificat la 19:12 25 Ian 2019

Un tribunal din statul american Florida l-a pus vineri în libertate condiţionată, în schimbul unei cauţiuni de 250.000 de dolari, pe Roger Stone, fost consilier informal şi vechi prieten al preşedintelui Donald Trump, relatează AFP, citând media din Statele Unite.

Lobbyistul politic fusese arestat în zori la domiciliul său din Fort Lauderdale, Florida. El este inculpat în ancheta privind posibila complicitate între echipa de campanie prezidenţială a magnatului şi Rusia.

Roger Stone, un prieten vechi al lui Trump, a fost inculpat de procurorul special Robert Mueller pentru şapte capete de acuzare, printre care fals în declaraţii, încercare de influenţare a unor martori şi obstrucţionarea unei proceduri oficiale.

Donald Trump a reacţionat la inculparea lui Stone acuzând 'cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria ţării noastre!'. 'Nicio complicitate! Călăuzele de la frontieră, traficanţii de droguri şi traficanţii de persoane sunt trataţi mai bine. Cine a alertat CNN să fie acolo?', a scris Trump într-un mesaj pe Twitter

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole