Antena 3 CNN Actualitate Prima rafinărie modernă de aur din România a depăşit o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro

Prima rafinărie modernă de aur din România a depăşit o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 10:16 27 Ian 2026 Modificat la 10:16 27 Ian 2026
Foto: Getty Images

Afacerile primei rafinării moderne de aur din România au depăşit valoarea de 40 de milioane de euro, în 2025, concomitent cu o creştere de aproape 300% a numărului de clienţi din portofoliu, se arată într-un comunicat de presă al companiei, citat de Agerpres, marți.

În cursul anului trecut, Rafinor a produs local aproximativ 5.000 de lingouri din aur, iar în paralel a continuat dezvoltarea portofoliului de produse destinate investiţiilor, prin introducerea lingourilor de 50 de grame turnate şi ştanţate oficial pentru investiţii (minted).

La nivel general, cifra de afaceri a depăşit pragul de 40 de milioane de euro, timp în care numărul de clienţi din portofoliu s-a majorat cu 300%, în 2025.

„2025 a marcat un moment esenţial în evoluţia companiei, odată cu deschiderea rafinăriei într-o nouă locaţie din Bucureşti, în luna ianuarie. Această etapă a permis extinderea capacităţilor tehnologice, eficientizarea proceselor de producţie şi alinierea completă la cerinţele internaţionale privind rafinarea metalelor preţioase (...).

Noile produse au fost lansate cu ambalaje care integrează steagul României, o asumare clară a identităţii de producător local şi a angajamentului de a menţine aurul rafinat şi valorificat în economia românească.

Tot în 2025, Rafinor a iniţiat demersurile pentru obţinerea certificărilor ISO 9001, ISO 14001 şi ISO 45001, urmărind implementarea unor standarde superioare de calitate, mediu şi securitate în muncă, deşi acestea nu sunt obligatorii din punct de vedere legal.

De asemenea, compania a semnat parteneriatele pentru distribuţia oficială a lingourilor de aur de investiţii cu Magnor, Gold Bars, Stil Diamonds şi CityGold, facilitând accesul investitorilor la aur produs local, cu trasabilitate totală şi control al lanţului de valoare în România”, transmite sursa citată în comunicat.

Rafinor este prima rafinărie modernă de aur din România, cu o capacitate de rafinare care depăşeşte două tone de aur pe an.

Compania se ocupă cu vânzarea de lingouri de aur de investiţii, lingouri din aur semifinisate şi produse industriale pentru domeniile de bijuterii, retail, medicale, energie verde, panouri fotovoltaice, automotive, tehnologice şi altele. Acestea includ granule de aur de 24 de karate, dar şi foi, plăci şi benzi din aur. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole