Antena 3 CNN Actualitate Primăria Capitalei vrea să stârpească hoții și cerșetorii din RATB

Primăria Capitalei vrea să stârpească hoții și cerșetorii din RATB

Reprezentaţii poliţiei locale au demarat o serie de activităţi de identificare a grupurilor infracţionale care acţionează pe liniile de transport în comun din Capitală, cu precădere în zonele vulnerabile ale oraşului, a anunţat, marţi, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB). 

"La iniţiativa Primarului General al Capitalei, Gabriela Firea, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) şi Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control din subordinea Primarului General, au început săptămâna trecută un program de prevenire, descurajare şi combatere a infracţionalităţii în mijloacele de transport în comun. Echipele acţionează pe toate liniile de transport în comun, cu precădere pe cele în care numărul plângerilor înregistrate a fost foarte mare. Scopul acţiunii este unul preventiv, urmărindu-se în primul rând identificarea persoanelor care desfăşoară activităţi ilegale, cum ar fi cerşetoria, comerţul ambulant ilegal, precum şi cele care savârşesc infracţiuni - unele comise cu violenţă - sau vandalizarea în mijloacele de transport în comun", precizează RATB într-un comunicat remis AGERPRES. 

Totodată, sunt vizate şi persoanele fără locuinţă care utilizează mijloacele de transport în comun drept adăpost temporar, acestea fiind identificate şi conduse la centrele de îngrijire şi adăpost sau alte unităţi specializate. 

RATB face apel la călători să nu încurajeze cerşetoria sau comerţul ambulant ilegal şi să anunţe orice faptă cu aspect infracţional la Dispeceratul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, la numărul de telefon 0219752 sau la e-mail office@PLMB.ro, unde pot trimite fotografii sau filmuleţe ce ajuta la identificarea indivizilor care săvârşesc fapte antisociale în mijloacele de transport în comun. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: hoti cersetori RATB
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România