Antena 3 CNN Actualitate Social Reforma în primării, cu recuperatori de taxe. Cum aplică edilii măsurile: „Îmi e greu să le spun oamenilor”

Reforma în primării, cu recuperatori de taxe. Cum aplică edilii măsurile: „Îmi e greu să le spun oamenilor”

Georgiana Iuzic
2 minute de citit Publicat la 18:16 15 Ian 2026 Modificat la 21:02 15 Ian 2026
sursa: Inquam Photos / Alex Nicodim

Recuperatori pentru taxele și amenzile neplătite, drone pentru depistarea construcțiilor fără autorizație și impozit dublu pentru clădirile nedeclarate. Sunt doar câteva dintre măsurile dure din reforma administrației locale, pe care primarii ar trebui să o aplice chiar din acest an. Reforma mai prevede concedieri în primării și la poliția locală, dar și reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal. 

Mulți edili sunt revoltați și avertizează că, în unele cazuri, vor refuza aplicarea reformei, chiar dacă asta înseamnă încălcarea legii.

Cei care nu își plătesc taxele la timp ajung pe "lista rușinii". Noua reformă a administrației locale obligă primarii să facă publice numele datornicilor.

Amenzile neachitate timp de 90 de zile pot duce la suspendarea permisului de conducere, iar după 12 luni de neplată se poate ajunge la muncă în folosul comunității. Cei cu clădiri neautorizate vor fi mai atent supravegheați de edili.

Astfel, primarii ar trebui să cumpere drone ca să identifice aceste clădiri, iar ulterior se va impune dublarea impozitului pe o perioadă de cinci ani. Mai mult de atât, se pot anagaja recuperatori pentru strângerea taxelor, pentru că în multe orașe se dau multe amenzi, dar nu sunt colectate.

„Avem foarte multe amenzi necolectate, dar de la persoane care se ocupă cu cea mai veche meserie din lume. Avem șase milioane de strâns de la doamnele de pe centura orașului. Nici cu acești recuperatori nu avem ce lua de la dumnealor, că nu au nimic pe numele lor”, spune Marius Screciu, primarul din Drobeta Turnu Severin.

„Nevând gaz, noi ne încălzim cu lemne. 90% din populație. Îmi e greu acum să le spun oamenilor că acolo unde își țin ei lemnele trebuie să le identific clădirile și să îi impozitez dublu. Dacă va rămâne așa (proiectul de lege – n.r.), eu nu voi aplica”, explică și Adrian Cican, primarul municipiului Orșova.

Reforma vine și cu reduceri și concedieri. Vor pleca acasă 20% din angajații primăriilor, iar cheltuielile de personal vor fi reduse cu 10% - fie prin disponibilizări, fie prin tăierea sporurilor. Scade și numărul polițiștilor locali: va fi un polițist la 1.200 de locuitori în comune, orașe și municipii.

„După simulările noastre, ar trebui să plece între 50 și 70 de oameni. Dar să vedem cum facem această reorganizare”, declară Gabriel Pleșa, primarul din Alba Iulia.

Cristian Laza, primarul din Sânmartin: Salariul cel mai mare din primărie cu sporuri îl am eu și e de 9.200 de lei net.

Reporter: Și vă tăiați salariul?

Cristian Laza: Da. o sa îmi tai tot sporul.

Reporetr: Cu cât vă reduceți salariul?

Cristian Laza: O să rămân cu 7.720 de lei.

La finalul lunii ianuarie, premierul Ilie Bolojan își va angaja răspunderea pe pachetul care prevede reforma în administrația centrală și publică, iar ulterior se va putea implementa.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole