Antena 3 CNN Externe Primele tensiuni între Statele Unite și Germania. Mesajul cancelarului Angela Merkel

Primele tensiuni între Statele Unite și Germania. Mesajul cancelarului Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a denunţat luni restricţiile decise de noul preşedinte american împotriva imigraţiei, apreciind că ţinta decretului lui Trump o reprezintă musulmanii, transmite AFP.

"Lupta necesară împotriva terorismului nu justifică în niciun fel generalizarea suspiciunilor împotriva unor persoane în funcţie de credinţa lor, în cazul de faţă persoane de religie musulmană, sau în funcţie de originea lor", a subliniat cancelarul german în faţa presei.

Angela Merkel a adăugat că măsurile adoptate de Trump sunt contrare viziunii sale privind "bazele ajutorului internaţional pentru refugiaţi şi ale cooperării internaţionale".

Şefa guvernului german, care din 2015 a deschis porţile Germaniei pentru peste un milion de solicitanţi de azil, a fost de altfel una dintre ţintele lui Donald Trump, care a criticat în repetate rânduri politica ei de primire a refugiaţilor, dând chiar de înţeles că aceasta a fost cauza atentatului comis la 19 decembrie anul trecut la Berlin de un solicitant de azil tunisian, soldat cu 12 morţi.

Noul executiv american a insistat că decretul prezidenţial cu privire la imigraţie intrat în vigoare vineri nu creează niciun fel de discriminare religioasă, ci este vorba de decizii vizând apărarea Americii de eventuale infiltrări de "terorişti străini". Decretul interzice intrarea timp de 90 de zile în SUA a cetăţenilor din şapte ţări considerate cu risc de către Washington - Iran, Irak, Yemen, Libia, Siria, Sudan şi Somalia.

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cutremur în România, în această seară, în zona seismică Vrancea