Antena 3 CNN Actualitate Social Primul oraș din România care va supraveghea cetățenii cu drone, în plină pandemie de coronavirus

Primul oraș din România care va supraveghea cetățenii cu drone, în plină pandemie de coronavirus

Zona Metropolitană Cluj va fi monitorizată din drone, pentru respectarea restricţiilor impuse populaţiei în privinţa circulaţiei. Anunțul a fost făcut de Prefectura Cluj.

”Având în vedere contextul epidemiologic actual, precum şi necesitatea unei monitorizări cât mai stricte a respectării măsurilor impuse de autorităţi pentru împiedicarea răspândirii COVID-19, Instituţia Prefectului - Judeţul Cluj, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, anunţă implementarea unui Plan de măsuri pentru supravegherea prin fotografiere şi videofilmare aeriană a Zonei Metropolitane Cluj, cu ajutorul aeronavelor fără pilot (dronelor)”, se arată într-un comunicat de presă, de joi, al Prefecturii Cluj.

Potrivit sursei citate, se va urmări, în principal, verificarea respectării dispoziţiilor referitoare la condiţiile de părăsire a domiciliului, carantină şi izolare la domiciliu.

De semenea, se vor obţine date referitoare la aglomerări de persoane în zone importante ale municipiului Cluj-Napoca (parcuri, zone de agrement, pieţe agroalimentare, intrări sau parcări ale supermarket-urilor), dar şi dimensionarea corespunzătoare a efectivelor angrenate în misiuni de menţinere a ordinii publice.

Subiecte în articol: Cluj drona
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași