Prințesa Vittoria di Savoia, 22 de ani, locuiește la Londra și este fiica cea mare a lui Emanuele Filiberto și a actriței Clotilde Courau. Din 3 februarie 2024, când a murit bunicul ei Vittorio Emanuele, este prima în linia de succesiune la tronul Italiei care nu mai există. Dacă nu ar fi republica, ar fi viitoarea regină.
Însă Vittoria nu se comportă deloc ca o prințesă. La un interviu pentru Corriere della Sera, primul acordat unui ziar italian, a apărut într-un hanorac gri și fără machiaj. Fiind întrebată dacă o numește cineva alteță regală sau prințesă, ea a spus: „Nimeni. Doar cei care poate mă recunosc pe stradă. Iar eu le răspund: spune-mi Vitto”.
Spune că momentan este extrem de fericită din trei motive: pentru că tocmai a fost la un concert-tribut Bee Gees, pentru că de două luni s-a „detoxifiat” de TikTok și pentru că urmează să propună la Milano, în timpul Design Week, prima ei expoziție de artă ca și co-curatoare.
Vittoria di Savoia a părăsit Parisul, acolo unde locuia, la 17 ani și a plecat la Londra ca să studieze politica. Însă acum se ocupă de artă, face modeling și studiază actoria.
Planurile ei de viitor nu sunt prea clare: „Nu cred că există un singur drum. Studiul politicii nu mi-a plăcut prea mult și am părăsit imediat universitatea fără să le spun părinților: voiam să demonstrez că mă pot descurca singură. Ca să mă întrețin, am găsit de lucru într-o galerie de artă, Thaddeus Ropac, și într-un pub, unde serveam la mese și făceam de toate. Între timp, am deschis o platformă pentru promovarea tinerilor artiști, numită Curated by Vittoria di Savoia, și m-am înscris la un curs de teatru. Mi-a plăcut să joc. Așa că am sunat-o pe mama și i-am spus: mă întorc la Paris pentru că îmi place teatrul”.
Mama ei i-a spus că nu contează ce meserie vrea să urmeze, dar important este să muncească. Cât privește o carieră în actorie, mama ei „mi-a spus: este o meserie ca oricare alta, important este să muncești. Iar eu: nicio problemă. M-am întors și am urmat trei cursuri de actorie simultan. Pusesem deoparte niște bani lucrând în pub și am putut plăti totul singură. Apoi am început să merg la castinguri și, la al treilea, am fost aleasă pentru un film Prime Video care apare în septembrie. O bucurie incredibilă”.
Prințesa a spus că filmul în care joacă este unul pentru adolescenți, inspirat de un roman de Emma Green. Rolul ei este al unei fete puțin pierdute, care visează să devină regizoare, în timp ce familia o împinge spre alte studii. „Mama mea este interpretată de Suliane Brahim, pe care o admir mult. Mi-a plăcut să fiu pe platou. Este minunat când te trezești dimineața și îți spui: wow, trăiesc visul meu! Iar acum studiez la Royal Academy of Dramatic Art din Londra”.
Vittoria di Savoia a făcut și fotografii de modă și o campanie pentru Lorenzo Serafini. Are peste o sută de mii de urmăritori pe Instagram, dar spune că nu se consideră influenceriță și nici nu visează să devină una.
„Pentru mine, rețelele sociale sunt un spațiu creativ unde împărtășesc proiecte artistice și lucruri care mă interesează. Nu vreau să le folosesc pentru a posta fotografii cu ceea ce mănânc. Nu vreau ca tinerii să mă vadă ca pe un model, ca și cum ar trebui să aibă aceeași gură sau același nas. Pentru generația mea, social media este o oportunitate, dar și o dificultate. Eu am dezactivat TikTok și jur că văd diferența în capacitatea mea de concentrare: reușesc să merg mai în profunzime în tot. Am mai mult timp, fac mai multe lucruri. Seara, citesc o carte”, spune ea.
Mai spune că stă puțin pe telefon și preferă să meargă la cinema, la teatru sau la o expoziție. „Ca mine, mulți dintre cei de vârsta mea se satură de virtual și au nostalgie pentru o epocă pe care nu am trăit-o: purtăm vintage, mergem la concerte rock”, mai spune prințesa.
Mărturisește că nu și-a dat seama că familia ei este diferită de celelalte și, oricum, nu a aflat asta sin casă. „Nu prin părinții mei, ci de la copiii de la școală. Dar nu am trăit asta ca pe o povară. Pentru mine contează mai ales ceea ce construiesc eu”.
Educația pe care a primit-o acasă a fost „liberă și solidă”. „Am crescut la Paris cu mama mea, iar ea și tata mi-au transmis valorile muncii și ale banilor. M-au învățat mereu că trebuie să muncesc”.
Într-un interviu pentru aceeași publicație, tatăl ei a povestit că, venind dintr-o educație foarte formală, era foarte închis și nu reușea să-și exprime emoțiile cu fiicele lui. Trei psihologi au renunțat la el, dar a mărturisit că apoi mama Vittoriei l-a „vindecat”. „Astăzi avem o relație sinceră, deschisă, frumoasă. Eu, când eram mai tânără, simțeam furie, erau multe lucruri pe care nu le înțelegeam, dar crescând îți dai seama că și părinții tăi sunt oameni și învață odată cu tine”, mai spune tânăra.
Întrebată fiind de ce simțea furie, ea a răspuns: „Cred că toți adolescenții o simt, nu? Poate pentru că mi-aș fi dorit ca părinții mei să fie mai mult împreună sau pentru că nu înțelegeam problema numelui de familie... Acum a trecut”.
În 2020, bunicul ei a schimbat legea dinastică, deschizând succesiunea și femeilor, iar Vittoria a devenit moștenitoare. „Am văzut asta ca pe un semnal simbolic important: femeile ocupă din ce în ce mai mult spațiu. L-am întrebat: acum trebuie să studiez mai mult? Îl rugam mereu să-mi povestească istoriile familiei. Mă fascinează figurile feminine, precum străbunica mea Maria José”.
Vittoria a fost în Ucraina, unde a dus ajutoare. „Eram la Londra și am văzut la televizor imaginile oamenilor care fugeau din calea războiului. L-am sunat pe tatăl meu și mi-a spus că urma să plece o misiune a Crucii Roșii. Iar eu imediat: trebuie să merg; merg; am nevoie să merg. Am făcut 22 de ore cu mașina, a fost o experiență foarte puternică: în gara din Polonia m-am emoționat văzând femeile care își luau rămas-bun de la soți și copiii care nu înțelegeau și spuneau «pe curând»”.
Deși nu locuiește în Italia, Vittoria spune că se consideră italiană. „În Italia am învățat să merg și să înot. Mă simt italiană în relația cu arta și frumusețea”.