Antena 3 CNN Externe Procurorul general al Ucrainei a demisionat

Procurorul general al Ucrainei a demisionat

Procurorul general al Ucrainei, Viktor Șokin, și-a prezentat demisia, scrie marți ziarul Ukrainska Pravda, după ce președintele Petro Poroșenko i-a cerut acestuia să renunțe la funcție, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

 'Șokin a demisionat', scrie ziarul citând o sursă sub rezerva anonimatului. Purtătorul de cuvânt al lui Viktor Șokin a refuzat să comenteze în legătură cu acest subiect.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a cerut marți demisia prim-ministrului Arseni Iațeniuk și pe cea a procurorului general, ambii criticați intens pentru întârzierea în aplicarea reformelor.

Practic, după ce i-a cerut explicit demisia procurorului general Viktor Șokin, Poroșenko a apreciat că 'aceeași parametri ar trebui aplicați și guvernului', în condițiile în care 'societatea a decis cu claritate că au existat mai multe greșeli decât realizări și că nu mai are încredere în miniștri'.

Procurorul general Viktor Șokin, a cărui demisie este de mai mult timp solicitată atât în țară, cât și de occidentali, este un apropiat al actualului președinte, acuzat că nu face nimic pentru a combate corupția omniprezentă, respectiv că acoperă acest flagel atunci când ar putea fi afectate interesele oligarhilor apropiați puterii.

Subiecte în articol: Ucraina procuror general
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Bombă în dosarul generalilor: Pe cine a turnat Coldea la DNA