Antena 3 CNN Meteo Prognoza meteo specială pentru București. Cod galben de vânt până vineri seara

Prognoza meteo specială pentru București. Cod galben de vânt până vineri seara

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 09:58 24 Oct 2025 Modificat la 10:03 24 Oct 2025
ANM a emis avertizare nowcasting Cod galben de vânt în București . Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo specială pentru București, în intervalul 24 octombrie - ora 10, 25 octombrie - ora 10. Potrivit meteorologilor, Capitala se află sub un Cod galben de vânt valabil până vineri seara, la ora 21. 

Potrivit ANM, cerul va avea înnorări și temporar, mai ales după-amiaza va ploua, dar spre seară și noaptea va deveni variabil. 

Vântul se va intensifica treptat pe parcursul zilei când va avea viteze în general de 50...60 km/h, dar seara și noaptea va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 19...21 de grade, iar cea minimă de 7...8 grade.

În intervalul 24 octombrie, ora 10 - 24 octombrie, ora 21, municipiul București se va afla sub incidența unui mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru intensificări ale vântului.

În intervalul 24 octombrie, ora 21 - 25 octombrie, ora 10, municipiul București nu se va afla sub incidența mesajului de atenționare meteorologică.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole