Antena 3 CNN Politică Protest fără precedent în Senat. Angajații care vor fi dați afară s-au dus peste Ilie Bolojan. Acesta i-a trimis în instanță

Protest fără precedent în Senat. Angajații care vor fi dați afară s-au dus peste Ilie Bolojan. Acesta i-a trimis în instanță

A.O.
4 minute de citit Publicat la 10:49 22 Ian 2025 Modificat la 15:42 22 Ian 2025
Ilie Bolojan a fost înconjurat de câteva zeci de angajați, revoltați, de anunțul său, care i-au reproșat că nici nu a stat de vorbă cu ei înainte de a anunțat concedierile. Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Angajații din Senat s-au revoltat față de decizia lui Ilie Bolojan de a organiza concursuri pentru posturile lor. Președintele Senatului a fost întrerupt la conferința de presă, în care anunța noile măsuri, de protestul angajaților instituției. Ilie Bolojan i-a trimis în instanță și i-a anunțat că își vor păstra posturile, doar cei care vor demonstra la concurs că au competențele necesare. În replică, angajații l-au huiduit și i-au spus că ei asigură continuitatea în Parlament, iar funcția deținută de Ilie Bolojan este „efemeră”. 

Ilie Bolojan a fost înconjurat de câteva zeci de angajați, revoltați, de anunțul său, care i-au reproșat că nici nu a stat de vorbă cu ei înainte de a anunțat concedierile. Mai mult, oamenii i-au amintit președintelui Senatului că funcția lui e „efemeră” și ei sunt cei care asigură continuitatea în instituție”

„Stimați colegi, ca să fie lucrurile foarte clare. Am tot respectul pentru oamenii care lucrează în Senat și care sunt profesioniști. (...) Cei care sunt profesioniști n-au de ce să se teamă. Dar cei care au venit fără concurs și nu își justifică existența vi se normal să fie plătiți? Hai să terminăm odată! Concursurile vor fi făcute conform legii”, a spus Ilie Bolojan. 

Ilie Bolojan, huiduit de angajații Senatului

Angajații însă nu sunt de acord. 

„Abia ați venit, nu ați discutat cu niciunul dintre noi, nu știți problemele reale. Vă readuc aminte că că președinția Senatului, ca toate funcțiile sunt efemere. Noi asigurăm continuitate, expertiză, nu se poate să veniți cu idei de genul vrem să schimbăm tot timpul oamenii. Dar vrem să avem expertiză, vrem să avem specialiști?”, a spus o angajată. 

„Vă vom da în judecată, să știți”, a adăugat o altă angajată. 

Președintele Senatului a reiterat că „vor fi concursuri corecte, iar cei care stăpânesc meseria le vor câștiga”. 

„Sinecurile politice se vor încheia, îmi pare rău! Am discutat cu sindicatele, accept orice discuție, dar dacă credeți că schimbați ceva în felul acesta nu se va întâmpla”, le-a spus Ilie Bolojan. 

În replică, angajații l-au huiduit și au susținut că nu a discutat cu nimeni și i-au cerut lui Bolojan să „plece acasă”. 

Ce vor angajații Senatului 

Angajații Senatului spun că nu sunt prea mulți și că și-au obținut posturile prin concurs, motiv pentru care îi cer lui Ilie Bolojan să revoce memorandumul prin care se reduce schema de angajați ai instituției. 

„Noi suntem exact aparatul care a fost solicitat prin concurs. Noi am dat concurs și suntem profesioniști. 

(...) Solicităm revocarea urgentă a memorandumului și organizarea unei dezbateri reale, transparente, care să implice toate părțile interesate, senatori, conducerea Senatului, reprezentanți ai personalului, organizații sindicale, pentru a identifica o soluție justă, echitabilă, eficientă din punct de vedere bugetar, care să nu afecteze disproporționat activitatea legislativă și drepturile angajaților Senatului”, a spus o angajată de la Senat. 

Ilie Bolojan: Concursurile vor fi corecte, nu merge cu mine atitudinea asta

Ilie Bolojan a declarat că la Senat, foștii demnitari și-au angajat oamenii pe durată nedeterminată, fără concurs, și au acum noii demnitari nu își pot aduce colaboratori.

„E anormal să angajezi fără concurs oameni pe perioadă nedeterminată, orice ar spune și trebie să își probeze această chestiune prin concursuri corecte, prin profesionalism. Eu respect cu toată lumea, dar nu merge cu mine o asemenea atitudine”, a mai spus președintele Senatului. 

Președintele Senatului a adăugat că angajații pe care i-a găsit în instituție au poate „o pregătire discutabilă” așa că a anunțat că pentru fiecare pot vor avea loc concursuri și își vor păstra locul de muncă doar cei care vor demonstra că sunt capabili. 

Angajații Senatului au protestat chiar în timpul conferinței de presă susținute de Ilie Bolojan.

Președintele PNL le-a transmis că este dreptul lor și că se pot adresa inclusiv instanței dacă își doresc, dar concursurile pentru posturile pe care le dețin vor avea loc. 

„Am constatat de când sunt președinte al Senatului câteva acumulări negative, care nu pot fi contestate. În loc ca persoanele care sunt pe cabinetele demnitarilor să vină cu aceștia și să plece cu aceștia, așa cum este practica peste tot, din administrația publică până la Guvern, a fost posibilă angajarea directă, pe durată nedeterminată.

Prin urmare de-a lungul ciclurilor electorale au fost angajări peste angajări și am ajuns în situația în care o persoană care o ocupă o funcție de conducere, de exemplu, în Senat nu-și poate aduce niciun colaborator ci găsește niște oameni aduși de ceilalți ocupanți a căror pregătire poate fi discutabilă, a căror preocupări sunt total diferite de agenda demnitarului”, a spus Ilie Bolojan. 

Președintele Senatului a declarat că își dorește „un aparat profesionist și eficient” în instituția pe care o conduce. 

„Vă rog să îl întrebați pe domnul Ghinea în ce hal și-a găsit cabinetul, ca să dau doar un exemplu. Prin urmare trebuie să urmăm aceatră lege a normalității: vii cu demnitarul, pleci cu demnitarul”, a conchis Ilie Bolojan. 

Conducerea Senatului a adoptat, marți, două memorandumuri care reduc schema de funcționare a instituției cu 24%. Numărul de posturi scade de la 796 la 610, inclusiv aproximativ 30 de poziții vacante, ceea ce va duce la concedierea a 156 de angajați.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole