Antena 3 CNN Actualitate Protest în Piața Victoriei față de măsurile Guvernului. Au participat peste 10.000 de oameni

Protest în Piața Victoriei față de măsurile Guvernului. Au participat peste 10.000 de oameni

Georgiana Iuzic, Alina Drăguşin
5 minute de citit Publicat la 08:39 28 Apr 2026 Modificat la 14:48 29 Apr 2026
Miting în Piaţa Victoriei organizat marţi de Confederaţia Meridian împotriva măsurilor guvernamentale. Sursa colaj foto: captură video Antena 3 CNN

Confederaţia Sindicală Naţională Meridian a organizat, marţi, un miting naţional de protest în Piaţa Victoriei, între orele 10:30 – 14:30, la care participă sindicalişti din toate confederaţiile sindicale naţionale, membri ai federaţiilor şi asociaţiilor profesionale, precum şi ai organizaţiilor pensionarilor civili şi militari, ai asociaţiilor revoluţionarilor şi ai studenţilor, potrivit Agerpres. Forţele de ordine au fost puse în stare de alertă pe durata protestului din faţa Guvernului. Potrivit organizatorilor, au fost peste 10.000 de participanţi, printre care silvicultori, ceferiști, personal din administraţie, poliţişti, personal contractual, cadre din învăţământ şi sănătate, mineri, siderurgişti, energeticieni, militari în rezervă şi pensionari.

UPDATE 12:27 – "Ne-aţi îngenuncheat pe toţi! Aţi distrus România!", "Abrogaţi HG 123/2026, nu distrugeţi Romsilva"  şi "Guvern – Austeritate" sunt trei dintre mesajele scrise pe pancarte şi bannerele cu care au venit protestatarii. "Vrem suspendarea reorganizării Romsilva, vrem un loc de muncă sigur şi ne dorim să asigurăm copiilor noştri continuitate, în viitor", un pădurar pentru Antena 3 CNN.

Întrebat care sunt veniturile pentru acest sector şi ce are să le reproşeze politicienilor, acesta a răspuns: "Venitul meu net este între 4.000 şi 4.500 de lei, cu tot cu sporuri. Dacă nu erau sporurile, cred că aveam undeva la salariul minim pe economie. (...)". 

UPDATE 12:12 – Sosit de la Maramureş, un alt pădurar a reiterat la Antena 3 CNN că în 2019 un fost coleg a murit în timpul serviciului. "S-a întâmplat într-o pădure, lovit de hoţii de lemne. Mesajul pe care îl adresăm politicienilor este să ne lase să ne reorganizăm pe criterii clare şi nu politic, nu o reorganizare a Romsilva, politică, exact ceea ce se face acum".

Austeritatea din România i-a scos în stradă şi pe asistenții persoanelor cu handicap grav în municipiul Botoşani. Aproape 100 de oameni au protestat, marți dimineață, în Piața Revoluției din oraş, în semn de nemulțumire față de politicile Guvernului în ceea ce privește persoanele cu dizabilități, potrivit Agerpres.

Acțiunea de protest a fost organizată de Sindicatul "Impact" din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani. Liderul Sindicatului Impact, Camelia Socianu, a declarat că asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități reprezintă "categoria socială cea mai necăjită din sistemul bugetar".

"Noi, cei care suntem astăzi în stradă, suntem cei mai necăjiți, categoria socială cea mai necăjită din sistemul bugetar. Suntem singura categorie profesională care nu beneficiem de sporul de vechime. În plus, nu avem dreptul nici la sporul pentru condiții de muncă, deși fiecare îngrijește persoane cu dizabilități", a afirmat Camelia Socianu.

Protestatarii au scandat lozinci antiguvernamentale și au cerut demisia premierului României, Ilie Bolojan.

Sindicaliștii au transmis, printr-un comunicat de presă, că printre nemulțumirile lor se numără:

  • eliminarea asistenților personali din grila de salarizare privind familia ocupațională sănătate și asistență socială, fiind singura categorie profesională din sectorul bugetar care nu beneficiază de recunoașterea sporului de vechime, iar in proiectul noii legi a salarizării coeficientul este de 1,02, foarte apropiat de nivelul salariului minim;
  • eliminarea, prin decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a asistenților personali de la sporurile pentru condiții de muncă.

Protestatarii consideră că, în actualul context economic, asistenții personali care îngrijesc copii sau adulți cu grad de handicap grav, împreună cu persoanele vulnerabile din îngrijire, sunt în risc de sărăcie, având un venit sub limita unui trai decent. 

UPDATE 10:27 – Mulţi dintre protestatari au venit în Piaţa Victoriei din Bucureşti cu vuvuzele și pancarte cu diverse mesaje, printre care se numără: "Nu faceți experimente cu pădurile statulu"” și "Austeritatea voastră – sărăcia noastră".

UPDATE 09:26 – Prezent în faţa Guvernului, președintele Uniunii Naționale a Sindicatelor TESA din Sănătate (UNIUNEA TESA), Valentin Liviu Chifor, a declarat într-o intervenţie avută la Antena 3 CNN că "un economist care ar fi cu studii superioare ajunge până la 5.000 de lei, ceilalţi, de la Tesa, birouri – 4.000, ingineri – 4.000, iar spălătoresele şi cei care sunt fără studii – cam 3.000 maximum". Oficialul a transmis următorul mesaj politicienilor: "Să nu ne dezamăgească cu noua lege a salarizării – au apărut acum nişte variante şi, se pare că din aceste variante, pe care ei nu le confirmă, pe noi ne-au îngrijorat, întrucât... ca la acel joc «Nu te supăra, frate», noi ne-am luptat să fim pe anexa şapte şi nu pe opt, adică să fim împreună cu tot personalul din sănătate şi nu separaţi, cum am fost discriminaţi tot timpul".

Ulterior, în cadrul declaraţiilor oferite la Antena 3 CNN, oficialul a mai precizat: "Această austeritate exagerată, aceste preţuri halucinante – de altfel o să fie şi un banner pe care o să scriem: «Preţuri halucinante» – şi nemulţumirea faţă de salariile foarte mici. Noi, fiind personalul minoritar din sănătate, care asigurăm întreaga infrastructură a spitalului întotdeauna, am fost discriminaţi şi întotdeauna am avut cele mai mici salarii".

Întrebat despre salariile pe care le au colegii săi, Valentin Chifor spus: "De exemplu, un economist care ar fi cu studii superioare ajunge până la 5.000 de lei, ceilalţi, de la Tesa, birouri – 4.000, ingineri – 4.000, iar spălătoresele şi cei care sunt fără studii – cam 3.000 maximum. Deci, la asemenea preţuri este foarte, foarte puţin. Dacă mai locuieşti şi-n Bucureşti, cu o chirie, vă daţi seama  cu ce mai rămâne".

Ştire iniţială: Acţiunea are loc de Ziua Mondială pentru Securitate şi Sănătate la Locul de Muncă marcată anual la 28 aprilie la iniţiativa Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi în apropierea Zilei Internaţionale a Muncii - 1 Mai.

Manifestanţii vin din mai multe oraşe ale ţării, respectiv Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, dar şi din judeţul Gorj. Ei sunt nemulţumiţi de toate reformele pe care le-a luat Guvernul în ultima perioadă, reforme care au scumpit viaţa românilor: avem o inflaţie de 10% – cea mai mare la nivel european. 

Mai multe categorii de prostestanţi vor protesta chiar la geamul biroului premierului Ilie Bolojan – este vorba despre medici, profesori, poliţişti, mineri, angajaţi de la CFR, dar şi din administraţia publică locală şi de la compania Tarom.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de aşa-numitele "măsuri guvernamentale" de reformă adoptate în ultima perioadă fără dialog social real, "care nu doar că nu au produs rezultatul scontat, dar au afectat grav nivelul de trai, pun în pericol locurile de muncă, afectează grav drepturile lucrătorilor la o salarizare corectă, la o pensionare echitabilă şi la o protecţie socială reală". 

Aceştia consideră că măsurile luate în numele redresării bugetului sunt antieuropene, antiromâneşti şi antiumane şi au dus la agravarea crizei economico-financiare şi distrugerea oricărei speranţe de viitor pentru societatea românească. Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a decis să îngheţe veniturile, fie că vorbim despre salariile din sistemul bugetar, fie că vorbim despre pensii care nu mai sunt indexate cu rata inflaţiei. 

În plus, sunt foarte multe nemulţumiri legate de noua reformă care se pregăteşte în Administraţia centrală şi locală, reformă care ar urma să reducă numărul de poliţişti locali, dar şi numărul angajaţilor în primării şi în prefecturi. 

Rămâne de văzut cine ar urma să-i primească pe aceşti protestatari la discuţii, întrucât, în prezent, Guvernul traversează o perioadă extrem de dificilă: miniştrii PSD şi-au dat demisia. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole