Antena 3 CNN Actualitate Protest la Ministerul Economiei, ministrul Bogdan Ivan a fost huiduit de muncitorii de la Șantierul Naval Mangalia: Vrem să muncim

Protest la Ministerul Economiei, ministrul Bogdan Ivan a fost huiduit de muncitorii de la Șantierul Naval Mangalia: Vrem să muncim

G.M.
1 minut de citit Publicat la 13:00 07 Feb 2025 Modificat la 13:00 07 Feb 2025
Muncitorii de la Șantierul Naval Mangalia protestează vineri, la Ministerul Economiei, și cer salvarea companiei. FOTO: Antena 3 CNN

Muncitorii de la Șantierul Naval Mangalia protestează vineri, la Ministerul Economiei, și cer salvarea companiei. Oamenii sunt revoltaţi de faptul că șantierul este în insolvenţă de peste 8 luni. Ministrul Bogdan Ivan a fost huiduit.

Bogdan Ivan s-a dus să vorbească cu protestatrii și a anuntat că a convocat pentru vineri, la sediul Ministerului Economiei, administratorul judiciar pentru a solicita amânarea concedierilor (aproximativ 200 posturi) iminente la Șantierul Naval Mangalia.

Protestul este organizat de Sindicatul Liber Navalistul - cu susținerea BNS - , în faţa Ministerului Economiei. Angajaţii sunt nemulţumiţi că Şantierul Naval Mangalia este în insolvenţă de peste opt luni, fără perspectivă clară de redresare. 

Muncitorii reclamă că, din martie, este risc să nu își mai primească saalriile și cer ca statul să intervină. Ei cer comenzi ferme și sprijin financiar urgent pentru relansarea activității.

De asemenea, angajații protestează față de concedierea colectivă anunțată și spun că este inacceptabilă.

Protestul are loc vineri, de la 12.00 la 14.00.

Disponibilizările au fost anunțate la mijlocul lui decembrie 2024. Atunci, Sindicatul Liber Navalistul şi-a exprimat ferm dezacordul față de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia SA de a disponibiliza 295 de angajați. În acest context, SLN a solicitat tuturor părților interesate să inițieze urgent un dialog pentru identificarea de soluții alternative care să nu impună sacrificarea angajaților. Mai mult, ei au anunțat că s-au făcut demersuri şi către autoritățile statului, inclusiv către Guvernul României, Prim-Ministrul, cât și către Administrația Prezidențială, pentru a atrage atenția asupra acestei situații critice.

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole