Antena 3 CNN Actualitate Social Medic: Părinții, adevărații vinovați de transformarea copiilor în ”Balene albastre”

Medic: Părinții, adevărații vinovați de transformarea copiilor în ”Balene albastre”

de M.Z.    |   

Specialiștii spun că părinții sunt adevărații vinovați pentru Jocul morții, cunoscut sub denumirea „Balena albastră”, care a determinat peste 100 de copii să se sinucidă, în Rusia și țările din fostul bloc sovietic, iar acum face victime și în România.

Specialistul Gabriel Diaconu s-a confruntat cu sute de cazuri de copii deveniți depresivi sau foarte agitați, în mod inexplicabil, în ultimii ani, potrivit Jurnalul.ro.

„Din moment ce noi vorbim despre abuzul de astfel de instrumente, primii care au o problemă sunt părinții. Riști să fii considerat habotnic sau anacronic dacă îndrăznești să pui problema folosirii unor astfel de instrumente în mod necontrolat. Sunt aceiași părinți care au rămas cu un complex foarte mare de inferioritate, în raport cu noua tehnologie, și îi dopează efectiv pe copii cu excesul acestei tehnologii. Observă uneori problemele care apar, dar niciodată părinții nu-și asumă partea lor de vină. Dau vina pe școală, pe societate, pe autorități”, mai spune Diaconu. 
 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are